EROUL EVZ. Omul care-i aduce ACASĂ pe copiii din orfelinate. De acţiunile lui atârnă viaţa a 10.000 de copii abandonaţi

Radu bate la uşile familiilor care şi-au abandonat copiii şi-i convinge să-i primească înapoi, acasă.

Cu 11 ani în urmă, când Radu Tohătan (38 de ani) era educator într-un centru de plasament din Maramureş, într-o duminică, o mamă cu doi copii de mână a bătut la poarta instituţiei. Era vacanţa de vară şi o atmosferă generală de toropeală domnea în toată clădirea. Radu şi o colegă a lui erau singurii adulţi prezenţi, iar femeia avea în mână o decizie de plasament a celor doi băieţi, de 10, respectiv 6 ani. Mama i-a sărutat, i-a predat lui Radu şi dusă a fost. După câteva momente de tăcere, băiatul cel mare s-a aruncat pe gardul de sârmă şi a început să urle după mama lui din toţi rărunchii. Femeia nu s-a uitat înapoi. "Acela a fost momentul în care am trăit şi eu, pe viu, abandonul. A fost un spectacol care m-a marcat şi care m-a făcut să înţeleg rana pe care o au mulţi dintre copiii cu care lucrez". De atunci şi până acum, HHC România (Hope and Homes for Children), fundaţia pentru care lucrează Radu acum, a scos din instituţiile de tip mamut ale statului aproape 12.000 de copii. Unii au fost reintegraţi în familiile naturale sau în cele extinse, alţii au fost mutaţi în case de tip familial sau plasaţi în asistenţă maternală. HHC a închis aproape 50 de orfelinate de tip vechi, iar până în 2020 au acelaşi plan pentru toate cele 256 rămase, care adăpostesc, într-un mediu total străin de cel familial, peste 10.000 de copii. Iar de soarta lor, Radu este, oarecum, responsabil. El supervizează şi coordonează proiectele HHC de închidere a instituţiilor, precum şi programul de prevenţie a abandonului şi cel de reintegrare a copiilor în familii. Jumătate din munca lui se desfăşoară în birou, iar jumătate, pe teren: în birourile directorilor de orfelinate, punând la cale închiderea şi mutarea copiilor într-un loc mai apropiat de ceea ce înseamnă "acasă", ori bătând drumuri pietruite, prin cătune, căutând familii care, cu ani în urmă, au lăsat în mâinile reci ale statului unul ori mai mulţi copii. Fiecare caz e o dramă, dar Radu nu mai vede asta. "Cu timpul, te blindezi pur şi simplu, aşa cum fac şi medicii. Ştii că rolul tău e să cauţi cea mai bună soluţie. Şi asta faci". Prin implicarea lui, copii abandonaţi s-au întors, chiar după 10-12 ani, acasă. Niciodată însă, Radu nu forţează întoarcerea fără să se asigure că e spre binele copilului. Familiile sunt sprijinite, consiliate şi, ulterior, supravegheate. "Practic, îi ajut să revină în mediul lor pe copiii care nu ar fi trebuit niciodată să plece de acolo ", rezumă Radu. "Îi ajut să revină în mediul lor pe copiii care nu ar fi trebuit niciodată să plece de acolo. Îi duc acolo unde le e locul." RADU TOHĂTAN, coordonator de proiecte HHC România Eternele tare ale comunismului Cea mai mare satisfacţie pe care a avut-o Radu Tohătan în munca lui de până acum este închiderea, în 2003, a unei instituţii din Sighetu Marmaţiei, în care se aflau 256 de copii cu nevoi speciale. 13 dintre ei au revenit în familii, 15 - la asistenţi maternali, iar restul sunt în case de tip familial. Să pui lacătul pe o instituţie în care trăiesc copii cu handicapuri grave e cel mai greu, spune Radu, iar prima barieră este mentalitatea. "Sunt mulţi factori de decizie care spun că nu are rost să oferi ceva mai bun acestor copii, că ei nu vor fi productivi şi eficienţi. Pentru aceşti oameni, instituţia mamut e cea mai bună, pentru că-i poate ţine la un loc şi controla pe toţi".