Partidele din România nu mai încurajează doar traseismul politicienilor, ci şi pe cel al alegătorilor.
Românii vor avea de ales între stânga şi dreapta, spunea Tăriceanu de curând, oferind şi o cheie: stânga e PSD şi dreapta e PNL. Mesajul, ca o privire de sus, e menit să-i enerveze pe cei din PDL şi să le dea curaj liberalilor, după modelul Gigi Becali (care câştigă toate meciurile în declaraţiile dinainte de meci). Să fim însă serioşi! Ioana Lupea are dreptate: pentru cele trei partide care vor intra în parlament (PDL, PSD şi PNL), România e a celor 35%-40% care vor merge la vot. Subestimaţi, văzuţi ca o turmă numai bună de prostit.
Cele trei partide nu-şi mai pierd vremea cu strategii pentru câştigarea sictiriţilor; ăştia nu mai contează. (Absenteismul, în noiembrie 2008, va fi mai degrabă sictirism.) Aşa că PDL, PSD şi PNL seamănă tot mai mult unul cu celălalt. Au comandat sondaje şi au angajat superechipe de strategi electorali care le-au spus că, mare descoperire!, asta îi doare pe oameni cel mai mult: burta şi buzunarul. Prin urmare, la naiba cu ideologia, cu doctrina, cu simţul măsurii! Scopul scuză mijloacele, hai să ne înscriem în competiţia cine e mai populist, cine mai ipocrit, cine face promisiuni mai gogonate.
Liberalul Tăriceanu majorează, cu mai puţin de două luni înainte de alegeri, subvenţia la încălzire şi ridicarea plafoanelor pentru medicamente. Devansează cu o lună majorarea pensiilor. Promite TVA zero „cel puţin“ la energie, gaz metan, medicamente. Pedelistul Stolojan îl critică pe Tăriceanu şi promite cam aceleaşi lucruri, dar bazându-se pe calcule precise. Amuzant e că orice socoteli îşi fac liberalii şi pedeliştii, pesediştii lui Geoană, socialişti de soi, strică piaţa: la ei, totul e rotunjit la 1.000. Cifra magică apare la numărul de creşe, la cel de grădiniţe, la salariul minim şi, fireşte, la numărul de kilometri de autostradă. Doar Mazăre, piratul din Constan- ţa, a ridicat potul, vorbind despre 500.000 de locuinţe noi, cu 500 de euro metrul pătrat.
Din acelaşi peisaj (lipsa simţului măsurii): interesele televiziunilor s-au întâlnit cu lipsa de pudoare a politicienilor care s-au înghesuit să croşetez live, să dea cu mopul, să coasă nasturi sau să dirijeze orchestre stânjenite de şuetele la care au fost aduse. Cât de important e că viitorul ministru al educaţiei ştie să cânte la flaut? Că viitorul preşedinte al Camerei Deputaţilor nu amestecă rufele albe cu rufele colorate în maşina de spălat? E priceperea de a face goblenuri criteriu pentru alegerea senatorilor? Dar poate că părerea sictiriţilor pur şi simplu nu contează. Poate că strategii lu’ Peşte au aflat că oamenii pe care speră să-i păcălească atât de drăguţ cu promisiuni fantasmagorice ar putea fi sensibili, fie că votează cu PDL, PSD sau PNL, la show-urile de prost gust.
Mai vine cineva cu mesaje noi? Mai vorbeşte cineva despre mândrie naţională? Strategii de dezvoltare pe termen mediu şi lung? Nu mai e la modă. Corupţii milionari? Securiştii miliardari? Ciuciu. Nu e de mirare că Miron Mitrea se plângea deunăzi, fără să ro- şească, în faţa delegaţilor PSD: „Ne-au zugrăvit ca pe nişte monştri însetaţi de avere“. Cine, ei?
Recomandările noastre
