În ultimele două zile am tot primit prin messenger un Apel prin care sunt îndemnat să cumpăr "Made in Romania" tot ce se poate, de la orez "până la chestii de uz casnic".
Mesajul are 528 de semne şi explică faptul că, din cauza crizei, producătorii români au dificultăţi să-şi exporte produsele. „Ajutând România, ne ajutăm pe noi înşine“, se mai arată în Apelul din care am mai reţinut că merită făcut acest efort „măcar până trece criza“.
Iniţiativa e lăudabilă, aşa cum lăudabil a fost mesajul transmis luni seara de preşedintele Traian Băsescu: „Eu circul cu un Volkswagen. De mâine, vă asigur că voi circula cu o Dacie. Tot de mâine, mă uit de zece ori atunci când fac cumpărăturile, să cumpăr produse româneşti - lapte românesc, unt românesc. Aşa, fiecare dintre noi poate ajuta economia românească“. Nu mă interesează dacă preşedintele a fost populist. Consider că e fix mesajul pe care un şef de stat trebuia să-l transmită în aceste zile.
Sunt însă sceptic în legătură cu utilitatea lui. Chiar dacă îndemnul la consum din producţie proprie vine de la cel mai popular om al ţării, chiar dacă, iată, societatea mess-civilă propagă îndemnul, cred că e nevoie de mai mult decât atât. În prima parte a secolului trecut, liberalii români îşi făcuseră o adevărată credinţă din mesajul „prin noi înşine“. E adevărat, nu căutau să încurajeze consumul produselor autohtone, ci încercau să promoveze cu precădere capitalul românesc, în dauna celui străin. Ideea e că în spatele acelui mesaj era o întreagă strategie.
Acum, şefii Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale au recunoscut ieri că nici prin cap nu le-a trecut să pună la cale o mişcare de încurajare a consumului de produse autohtone, deşi ideea, dacă tot a fost lansată de alţii, nu li se pare chiar proastă.
Nu e o idee originală. Francezii au un adevărat cult pentru produsele locale, elveţienii sau germanii la fel. E normal, veţi spune, şi noi, românii, ne dorim ceasuri elveţiene, maşini germane sau vinuri franţuzeşti. Cultul pentru produsele locale al celor pomeniţi nu vine din lozinci şi patriotisme ieftine. Vine din experienţă, din faptul că lucrurile respective sunt chiar de cea mai bună calitate. Ce produs românesc vă vine în minte atunci când vi se cere să-l numiţi pe cel mai bun? Ridicarea din umeri e rezultatul politicii de doi lei dusă în anii de comunism şi în cei care au urmat. În afacerile de tip tun sau ţeapă. Atunci când producătorii lucrează de mântuială, că merge şi aşa la prostime, pretenţiile sunt mici şi respectul pentru produsele româneşti e zero.
Să ne imaginăm, naiv, că românii vor cumpăra, de mâine, preponderent produse româneşti „măcar până trece criza“. Credeţi că, după criză, aceste produse vor fi mai bune? Credeţi că producătorii salvaţi de plebe şi muncitorii care îşi vor fi păstrat locul de muncă îşi vor vedea de treabă mai bine, se vor întrece pe sine ca să ne uimească pe noi, cei care cumpărăm Dacia Logan deşi ne-am permite un VW Golf?
Pentru asta e nevoie de mai mult. România se află într-un moment în care are nevoie de oameni politici competenţi şi responsabili, care să fie în stare să gândească o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung, strategie care să includă şi încurajarea industriilor româneşti (care vor mai fi şi ele). Fireşte, şi pe aceştia tot în România trebuie să-i găsim.
Recomandările noastre
