Sunt oameni care îşi dedică viaţa celor din jur. Orice acţiune de-a lor spre binele celor de lângă ei. Soţii Maria şi Nicolae Mitroi din comuna Poiana şi-au făcut un scop în viaţă din a ajuta copiii comunităţii
O familie din comuna Poiana, judeţul Dâmboviţa şi-au făcut un scop în viaţă din a ajuta copiii comunităţii din care fac parte. Şi o fac profesionist, din postura de dascăli. Nicolae Mitroi s-a născut într-o familie plină de bogăţie sufletească, fiind unul dintre cei 17 copii. Familia numeroasă a sădit în sufletul tânărului Nicolae nevoia de a avea o casă plină de oameni, o masă încăpătoare cât pentru 30 de persoane, dar şi un anume simţ al altruismului. Din 1976 şi până în 2012, au format circa 300 de copii
Cea pe care a cunoscut-o în copilarie, Maria, şi pe care a luat- o apoi de soţie, n-a putut să-i ofere ceea ce el îşi dorea cel mai mult de la viaţă: copii! Cu regretele în suflet, dar cu flacăra iubirii nestinsă, profesorul de matematică Nicolae Mitroi şi învăţătoarea Maria Mitroi au decis să-şi dedice viaţa micuţilor din comuna dâmboviţeană, gândind că, deşi nu sunt sânge din sângele lor, "copiii sunt bucăţi din sufletul Domnului, ceea ce ne uneşte la fel de mult ca o legatură de sânge". Maria, ca învăţătoare, îi formează pe copii în clasele I-IV, apoi predă ştafeta, în clasele V-VIII, lui Nicolae, în aşa fel încât unul să continue munca celuilalt. Aşa se explică că nu au lipsit de la nicio nuntă a foştilor elevi, care între timp au ajuns primari, doctori, profesori... Inevitabil, în timpul discuţiei, Maria începe să-i enumere şi să-şi aducă aminte de poznele copiilor ei, aşa cum îi numeşte pe cei cărora le-a fost dascăl. Ochii i se umezesc şi aceste amintiri îi provoacă şi durere, nu doar bucurie. Zâmbeşte doar cu un colţ de gură.
"Copilul era legat cu lanţ de gard şi bătut"
Nu de puţine ori, Maria a depăşit atribuţia unui simplu cadru didactic. "Am observat că un băieţel se legana în bancă deseori. Mi-am dat seama că e abuzat acasă". A întrebat localnicii din jur şi a aflat câte îndură acel suflet. "Copilul era deseori legat cu lanţul de gard şi bătut de părinţi", îşi aminteşte ea. Maria şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus peste părinţii băiatului. A purtat o discuţie dură cu ei, ameninţătoare, repetându- le că acel tratament şi bătaia se vor întoarce împotriva lor când copilul va creşte. Calvarul a luat sfârşit din acea secundă, iar acel copil, acum matur, le este veşnic recunoscator. "Răutatea strânsă nu se mai întoarce", spune femeia.
Altruismul vine chiar şi dintr-o leafă de învăţător
Nu de puţine ori Maria şi Nicolae au dat din salariul lor micuţilor care nu-şi mai puteau continua şcoala. Femeia mai are un secret: Păstrează toate caietele şi lucrările din clasa a-I-a până în clasa a-VIII- a. La banchet le leagă întrun pachet şi ataşează deasupra, în funcţie de elev, o floare, o ciocolată, un simbol.
Era să fi e bătută de un părinte care-şi abuza copilul
N-a fost totul roz. Odată, implicandu-se într-o ceartă între doi elevi, tatăl elevului agresor, care tocmai venise înarmat cu o bâtă a fost la un pas să o lovească, dar intenţia i-a fost oprită la timp.
Niciodată învăţătoarea nu a primit reclamaţii de la părinţii elevilor din clasa ei. De o singura fată îşi aduce aminte cu tristeţe, "poate nu am făcut totul pentru a o determina să nu abandoneze şcoala", ne mărturiseşte Maria Mitroi.
Recomandările noastre
