Cafeaua Elite va fi comercializată începând din perioada următoare sub numele DonCafé.
Producă torul de cafea Strauss a investit 15 milioane euro în rebrandingul mărcilor existente şi în lansarea unora noi, printre care şi o nouă gamă de specialităţi, destinată tinerilor. „Avem circa 33% din piaţa totală a cafelei, incluzând cafea instant, mixuri, cafea prăjită şi măcinată şi cea destinată consumului în cafenele. În 3-5 ani intenţionăm să avem o cotă de piaţă de 50%“, a spus directorul general Strauss România, Matanya Schwartz. Compania mizează pentru perioada următoare pe un public nou, format din tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani. Produsele destinate acestui public fac parte dintr-o serie de sortimente numite mixuri care cuprinde cappuccino cu ciocolată, vanilie sau rom, frappe sau «3 în1» şi «4 în 1» - cafea cu zahăr, lapte şi guarana.“