„Cåinii roşii“ dau semne de viaţă

„Cåinii roşii“ dau semne de viaţă

Dinamo a taxat sever ieri jocul avåntat al celor de la Oţelul Galaţi.

Eliminată din Cupa UEFA, Dinamo face eforturi disperate să se pună pe picioare în campionat şi să intre în cărţi pentru titlu în sezonul care va trimite campioana României direct în grupele Ligii Campionilor. Pe o ploaie densă, gruparea „câinilor roşii“ a dispus aseară, pe teren propriu, de Oţelul Galaţi, scor 6-1, şi îşi continuă ascensiunea în Liga I. Moldovenii au jucat avântat în „Groapă“, aşa cum a promis înaintea jocului mijlocaşul Janos Szekely, şi au plătit primind trei goluri în prima repriză.

Gălăţenii au deschis scorul şi dădeau impresia că vor pleca fericiţi de pe stadionul campioanei. Treptat, Dinamo a luat în mână hăţurile partidei şi a încheiat meciul victorioasă. În minutul 19, la scorul de 1-1, oaspeţii au trimis balonul în bară de două ori în aceeaşi fază! > Au trecut şapte ani de la trecerea în nefiinţă a lui Cătălin Hâldan. Suporterii nu l-au uitat nici de această dată pe „Unicul Căpitan“ şi i-au dedicat două mesaje, scrise pe pânze de culoare neagră: „Al 11-lea mesaj, unul complet: Cătălin“ şi „De şapte ani nu am uitat un simbol adevărat“. > Accidentaţi, atacanţii dinamovişti Claudiu Niculescu şi Daniel Opriţa au urmărit meciul de la masa presei. „Clau-gol“ a tresărit la fiecare reuşită a echipei sale. În repriza a doua, un băieţel venit cu părinţii la meci s-a întors şi i-a făcut o declaraţie de dragoste atacantului: „Claudiu, te iubesc!“. > Antrenorul Walter Zenga şi mijlocaşul Gabriel Boştină, ambii cu trecut stelist, au fost aplaudaţi de suporterii dinamovişti, semn că împă- carea dintre fani şi echipă este pe cale să se producă. > La faza penalty-ului din minutul 40, portarul gălăţean Ismail Kouha s-a lovit cu dinamovistul Andrei Mărgă- ritescu, necesitând înlocuirea. Goalkeeperul a primit îngrijiri medicale într-o maşină a Salvării aflată la marginea terenului. > „A fost o înfrângere usturătoare. Nu aceasta e valoarea Oţelului. E nevoie de un şoc“, a declarat la final Petre Grigoraş, antrenorul gălăţenilor. Întrebat dacă şocul despre care a pomenit este o posibilă demisie a sa, „Grig“ a glumit: „Nu, e vorba de şocuri electrice“. LIGA I

DINAMO - OŢELUL . . . . . . . . . . . 6-1 Marcatori: Moţi (16), Fl. Bratu (20 şi 67), Dănciulescu (40 - penalty, 79 şi 85) / Jelev (14) DINAMO: Lobonţ 6 - Galliquio 5 (63, L. Goian 5), Moţi 6 (77, Chiacu), Şt. Radu 5, Pulhac 4 - Mărgăritescu 6, Ropotan 5, Ad. Cristea 5 - Fl. Bratu 7, Dănciulescu 8, Boştină 7 (60, Izvoranu 5). Antrenor: Walter Zenga OŢELUL: Kouha 4 (40, Borş 5) - Gado 5, Nogo 5, Jelev 6, S. Ilie 5 - Szekely 5, S. Costin 6, G. Paraschiv 5, L. Iorga 5 - D. Stan 5 (24, Labukas 5), E. Jula 5 (78, Elek). Antrenor: Petre Grigoraş Stadion: „Dinamo“; Spectatori: 1.000; Arbitri: M. Drăgănescu 6 - A. Oniţa 6, B. Szoke 6