În ultimii 15 ani, Uniunea Europeană a trăit cu iluzia unei construcţii instituţionale perfecte, fondate pe reguli precise şi raţionale. Criza economică globală pare să modifice însă termenii calculului iniţial, cu România pe post de copil-problemă pentru diriginţii fiscali ai Bruxelles-ului.
Peste zece ani de procese identitare îşi dovedesc ineficienţa, într-o Europă separată tot mai mult de raţionamente naţionale, în vreme ce însuşi fundamentul instituţional începe să-şi arate limitele şi imperfecţiunile.
România îşi joacă, în context, propriul viitor comunitar, „mergând”, cu un deficit bugetar îngrijorător, pe sârma unei dezbateri ce riscă să pulverizeze autoritatea UE: au voie statele să „cheltuie” mai mult decât le permite Pactul European de Stabilitate pentru a combate efectele recesiunii?
Spaţiul comunitar trăieşte zile decisive pentru viitorul propriului vis pan-european. Joaquin Almunia, comisarul european pentru afaceri economice, va face public astăzi un document referitor la respectarea prevederilor Pactului de Stabilitate în interiorul teritoriilor comunitare.
Cutremurul recesiunii „crapă” pilonii comunitari
O privire atentă şi corelată asupra evenimentelor acestei săptămâni, conturează tabloul unui Bruxelles care încearcă prin toate metodele aflate la dispoziţia sa să controleze haosul financiar produs de criza economică. Mizele sunt, mai mult ca niciodată, excepţionale.
Dacă responsabilii europeni s-au obişnuit în ultimii ani să trăiască într-un „castel de fildeş”, la mijlocul unui mamut instituţional fără rădăcini precise în conştiinţele cetăţenilor săi, este pentru prima oară când însăşi autoritatea convenită politic a Bruxelles-ului este pusă sub semnul întrebării.
Procesul e aproape invizibil, mascat de dezbaterea zgomotoasă asupra măsurilor pe care guvernele comunitare ar trebui să le ia pentru combaterea efectelor recesiunii. Culisele tăcute ale culoarelor Comisiei Europene dezbat însă intens problema: ce va face Europa cu propriile reguli, tot mai contestate de guvernanţii unor naţiuni ameninţate de şomaj, probleme financiare şi tensiuni sociale?
Implicaţiile sunt profunde şi ele pleacă de la o premisă relativ simplă: până acum, Uniunea a fost, mai degrabă, o asociaţie de state angajate să respecte nişte reguli stricte. Astăzi însă, pilonii fundamentali ai mecanismului european se crapă sub presiunea imensă a măsurilor anti-criză luate de guvernele naţionale.
„MÂNA VIZIBILĂ”
Indisciplina fiscală poate naşte monştri
Ceea ce părea inimaginabil în urmă cu un deceniu: statele redevin actori principali pe scena economiei private. Criza globală predă zilnic, de câteva luni, aceeaşi lecţie: pieţele nu se pot regla singure. „Mâna invizibilă” a economiei liberale are nevoie de „mâna vizibilă” a gestionarilor etatici.
Europa trăieşte periculos: ce este de ales între implicarea activă a statelor în combaterea recesiunii, prin planuri de finanţare care ridică deficitul bugetar, şi atitudinea semi-pasivă, cu un ochi mereu atent la cifre şi statistici care să nu afecteze realităţile macro ale UE? Bruxelles-ul a dat deja singurul răspuns pe care îl putea oferi: aveţi grijă cu deficitele bugetare pentru că nu vom tolera indisciplina fiscală.
România, în echipa granzilor Astăzi, dirigintele comunitar anunţă prima listă cu elevii-problemă ce urmează a fi pedepsiţi pentru încălcarea plafoanelor fiscale asumate. „Regulile au fost stabilite pentru toată lumea şi trebuie respectate. Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt clare: în cazul ţărilor care au înregistrat sau prevăd că vor înregistra deficite peste medie, trebuie să lansăm procedurile specifice”, a declarat luni comisarul european pentru afaceri economice, Joaquin Almunia.
De altfel, responsabilul comunitar prezinta astăzi o listă cu statele ale căror deficite depăşesc limita convenită prin Pactul de Stabilitate. Printre ele se pare că va figura şi România, deşi cifrele avansate de Guvernul Boc vorbesc de un deficit bugetar de 2% pentru 2009.
Evaluările ultimelor zile au pulverizat însă predicţiile optimiste: se pare că pentru anul în curs, mai realist e un deficit de 4.4%, cu mult peste limita de 3% impusă membrilor UE. Avem, ce-i drept, o companie selectă: Franţa, Spania, Grecia şi Irlanda, ultima chiar într-o situaţie de avarie.
5.2 % a fost deficitul bugetar al României în 2008
REGULI
„Greaua moştenire” a deceniului trecut
Pactul European de Stabilitate „strânge” energiile divergente ale acestor zile importante pentru direcţia spre care se îndreaptă întreaga construcţie europeană. Adoptat în 1997, Pactul „vorbeşte” despre obligaţiile fiscale ale statelor-membre UE. Criterii de convergenţă, plafoane ale deficitelor bugetare sau indici de inflaţie descriu în termeni complicaţi o problemă relativ simplă: toate naţiunile implicate în proiectul comunitar sunt de acord să respecte un set de reguli.
Disciplina intrinsecă ce vine la pachet cu statutul de membru al UE începe însă, tot mai mult, să devină un principiu fără legături precise cu realitatea. Evenimentele ultimelor luni developează o realitate alarmantă: industriile europene majore şi marile instituţii de credit s-au conectat la aparatul de urgenţă al guvernelor, zeci de miliarde de euro s-au scurs din seifurile publice spre sectoare private şi, încet încet, o cifră a început să urce: cea a deficitelor bugetare.
Stabilitatea zonei euro depinde însă, în mod fundamental, de un plafon maxim pe care deficitele naţionale îl pot atinge, mai exact 3% din PIB-ul statului. O cifră aproape imposibil de nedepăşit în condiţiile în care tot mai multe guverne comunitare semnează la foc automat planuri de salvare a sectoarelor afectate de criză.
VIITOR
Protecţionismul sapă la rădăcina construcţiei europene
Severitatea „jucată” a oficialilor comunitari vizavi de problema deficitelor bugetare este ca o sabie cu două tăişuri. EU Observer scrie că, în cazul în care Comisia Europeană e prea strictă şi aplică regulamentul în litera lui, Uniunea riscă o imensă problemă politică şi tensiuni sociale masive.
Pe de altă parte, într-un scenariu în care Comisia renunţă la aplicarea propriilor reguli şi trece cu vederea depăşirea plafonului de 3% asumat prin Pactul de Stabilitate, însăşi existenţa economică a UE ar fi periclitată. Dilemele europene se joacă practic la ruleta deficitelor bugetare.
Analiştii avertizează însă ca s-ar putea să fie, deja, prea târziu. Peisajul e unul trist pentru susţinătorii fervenţi ai fragilei „uniuni europene” şi descrie o sumă de acţiuni ale guvernelor naţionale, ce ignoră complet eventualele efecte pe care acestea le-ar putea avea pentru celelalte state-membre.
Ultimul exemplu: preşedintele francez Nicolas Sarkozy le-a cerut producătorilor de automobile din Hexagon să renunţe la fabricile aflate în afara graniţelor şi să revină în ţară. Sugestia, cu puternice accente protecţioniste, descrie o Europă scindată între interesele naţionale ale unor şefi de state ce şi-au fixat clar obiectivul: salvarea propriilor economii, indiferent de consecinţele produse la nivel comunitar.
„Astăzi, Pactul de Stabilitate poate fi considerat mort. Greşeala a fost făcută în octombrie 2008, când nimeni nu s-a arătat dispus să considere problema deficitelor ca fiind una europeană, şi nu naţională. Până şi Planul de Redresare Economică semnat în decembrie a părut mai degrabă o încropeală, decât o încercare autentică de coordonare la nivel comunitar”
Karel Lannoo, director al Centrului pentru Studii Europene
CITIŢI ŞI: Deficitul excesiv ne ameninţă fondurile UE
România nu va fi singura sancţionată pentru deficit
Recomandările noastre
