Bute rămâne campion mondial

Bute rămâne campion mondial

Românul Lucian Bute şi-a păstrat titlul IBF al categoriei supermijlocii, după o victorie prin knockout în faţa columbianului Fulgencio Zuniga. Au fost de ajuns patru reprize pentru al 19-lea KO la profeşionişti al lui Bute. Pugilistul nostru are 24 de meciuri câştigate şi zero înfrângeri în lumea mare a boxului.

Sala "Bell Center", din oraşul canadian Montreal, l-a susţinut pe românul Bute, strigătele fiind asemănătoare celui dintr-un patinoar de hochei, sport extrem de popular. Un alt român foarte iubit în ţara frunzei de arţar, Adrian Diaconu, a fost cel care a păşit în arenă cu centura pe care Bute a pus-o, deşi nu era nevoie, în joc.

A fost prezent şi fostul adversar al lui Bute, pubilistul din Mexic Andrade, cel cu care românul a avut destule emoţii. Cei doi se vor putea întâlni din nou în iunie, dacă mexicanul trece de ucraineanul Vitali Tsypko, într-o gală care va avea loc la 4 aprilie.

"Vă mulţumesc de sprijinul acordat. Vreau să dedic această victorie familiei", a spus Bute imediat după meci.

Cum a fost meciul

Repriza 1. Zuniga este mult mai scund decât românul, iar Bute alege să ţină distanţa, mizând pe alonja superioară. Românul a eschivat excelent şi a trimis două croşee care l-au surprins pe columbian. Totuşi, nimic spectaculos până acum.

Repriza 2. Zuniga încearcă să se apropie mai mult de Bute, dar românul eschivează perfect şi loveşte rapid. Runda cu puţini pumni.

Repriza 3. Bute începe excelent runda, cu un croşeu de stânga. Românul încearcă şi un upercut, dar nu îl reuşeşte. Zuniga nu reuşeşte să puncteze clar, iar Bute a câştigat clar.

Repriza 4. Românul face spectacol şi columbianul este trimis la podea. Zuniga este numărat, dar se ridică. Bute este dezlăţuit şi arbitrul opreşte meciul în această rundă patru.

În cadrul aceleiaşi gale, Jo Jo Dan nu a avut mari probleme cu mexicanul Cesar Soriano, un pugilist destul de slab. Românul nu a reuşit să îl trimită decisiv la podea pe adversar, câştigând meciul la puncte.

Al treilea mare campion

Lucian Bute este al treilea pugilist român campion mondial la box profesionist, după Mihai Leu şi Leonard Doroftei. Leu fost campion mondial al versiunii WBO, după victoria din 1997, reuşită împotriva panamezului Santiago Samaniego. Doroftei a cucerit titlul de campion mondial a versiunii WBA în 2002, după o victorie la puncte în faţa argentinianului Raul Horacio Balbi.

Bute a luat cucerit titlul mondial al versiunii IBF la 20 octombrie 2007, după victoria prin KO în faţa columbianului Alejandro Berrio.

Speră la unificarea centurilor

Chiar înainte de meciul cu Zuniga, Bute spera la unificarea centurilor. "Aş vrea să unific titlurile. Sper că voi avea şansa să lupt în Statele Unite, într-un loc precum Las Vegas. Aş vrea să boxez cu Mikkel Kessler sau cu oricare alt campion din categoria mea'', spunea românul joi, după proba cântarului.

Ne puteți urmări și pe Google News