Medicul Gheorghe Burnei, PRIMELE DECLARAȚII după nouă luni de tăcere: „Pe cine am deranjat? Cât de mult vor să mă distrugă?”
- Jeanina Năstase
- 31 august 2017, 19:23
Medicul Gheorghe Burne a făcut, în această seară, primele declarații după ce a aflat decizia procurorilor. Acesta a vorbit, după nouă luni luni de zile, despre modul în care i s-a schimbat întreaga viață de la momentul în care a fost ridicat de mascați și până în prezent. Reamintim faptul că judecătorii au decis astăzi că medicul ortoped Gheorghe Burnei nu mai are voie să opereze în spitalele de stat. Decizia este definitivă.
Medicul Burnei a vorbit în această seară despre modul în care s-a schimbat viața lui de la momentul în care a fost ridicat de mascați până în prezent. Medicul ortoped a precizat că a fost prezentat în mass-media ca un monstru și că el nu a făcut niciun un rău nimănui, niciodată. Mai mult, după ce mai mulți mredici s-au aliat și au protestat împotriva reangajării lui Gheorghe Burnei, medicul a precizat în cadrul conferinței că nu înțelege cine este în spatele acestei mișcăro și cine vrea să-l discrediteze.
DECIZIE DEFINITIVĂ ÎN CAZUL BURNEI
„Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierii pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu din data de 25.08.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi soluţionând cauza: În baza art. 215 alin. 9 Cod procedură penală respinge cererea de modificare a conţinutului măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul Burnei Gheorghe. Menţine interdicţia impusă inculpatului de a nu exercita profesia sau de a nu desfăşura activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta în Spitalul Clinic de Urgenţe de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”, se arată în decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti.