ARTĂ. Octavian Penda a fost gravorul român care a lucrat prima bancnotă românească de după evenimentele din 1989.

Momentul marii schimbări din decembrie ’89 l-a prins pe Octavian Penda cu câteva expoziţii de gravuri în oraşul natal, Reşiţa, şi mai multe în Bucureşti. Nicicând nu s-ar fi gândit că Banca Naţională o să-i bată la uşă cu propunerea de a desena prima bancnotă de după Revoluţie. A fost, aşa cum spune el, „o onoare şi o recunoştinţă neaşteptată” pentru tot ceea ce lucrase în atelierul lui din Capitală, de când se mutase cu şcoala la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza”.

„Eram un colectiv de artişti, printre care şi Sergiu Georgescu, profesor la Academia de Arte Plastice. La un moment dat, dintre toţi cei propuşi, am rămas singur. În timpul foarte scurt spre trecerea la liberalizarea preţurilor, a trebuit să concep această bancnotă. Am lucrat la ea din vara lui 1990 până în aprilie anul următor, când a şi ieşit pe piaţă”, povesteşte Octavian Penda contextul în care, rupţi de comunsim, românii treceau la noile hârtii valoroase.

Portret studiat şi inflaţia mare

Tras de limbă în timpul liber, în „weekendul de la muzeu”, adică luni şi marţi, cum îi spune el, Penda spune că i-a cam trecut succesul de când bancnota de 500 a ieşit din circulaţie. Îmbrăcat lejer, de primăvară, ca pentru ziua în care ştii că te eliberezi de cravata instituţiei, artistul de pe strada Londra din Capitală trece la amintirile cu gravuri manuale, tehnică înapoiată şi multă artă: „Era un aparat care lucra foarte fin pentru aceste elemente. Se numea ghioş şi era doar unul în România. În ’89, ghioşul ăsta era într-un depozit al Muzeului de Tehnică, acoperit de trei tone de alte materiale şi nu mai era funcţionabil. Aşa că a trebuit să fac manual toate elementele de siguranţă”.

Personalităţile care au apărut pe cele două hârtii emise de BNR cam în aceeaşi perioadă au fost alese din rândul oamenilor de cultură: „Primul a fost Brâncuşi pentru banconta de 500, apoi l-au ales pe Eminescu pentru cea de 1.000 de lei”. În cele câteva luni cât s-a închis de-a dreptul în atelier, gravorul a studiat cele mai reuşite portrete ale sculptorului, s-a documentat ca, la final, să aleagă unul complicat care să poată fi gravat cu fineţe în metal, apoi să fie tras în filigram.

Hârtie şi tipar din Elveţia

Pentru că în România nu exista o imprimerie performantă, gravura lui Pendea a ajuns sub tiparul unei fabrici din Elveţia şi a fost tipărită pe acelaşi fel de hârtie ca a francului elveţian.

„Nu erau tipografii cu tipar adânc atunci. Oricum, dacă tu, ca artist, gravezi un portret, niciodată n-o să poţi face o copie exactă a lucrării tale. Nu mai iese la fel. Portretul ăsta s-a imprimat după o matriţă metalică. Hârtia se mulează pe toate şanţurile săpate umplute cu cerneală şi relieful se vede”, explică artistul procedeul prin care a trecut faimoasa bancnotă de 500 de lei, în nuanţe maronii.

Pentru o gravură, Penda se înconjoară de dalte, matriţe, documente originale, tuşuri şi alte instrumente cu care lucrează câteva luni pentru rezultat.

Eminescu, opera succesorului

Octavian Penda a fost primul şi singurul dintre „creatorii” de bancnote care şi-a lăsat iscălitura, alături de cea a lui Mugur Isărescu, pe hârtie. Succesul lui, scurt şi concentrat, a durat cât colaborarea cu BNR. În semn de amintire eternă pentru „operă”, artistul păstrează primul exemplar acasă, aşezat bine într-o ramă. Nemulţumirile, apărute imediat, l-au făcut să renunţe la colaborarea cu BNR, chiar în luna în care bancnota a ieşit pe piaţă.

Pentru celălalt proiect, gravura miei de lei, începuse să studieze şi să facă schiţele portretului lui Eminescu. La puţin timp, Nicolae Săftoiu, succesorul său în atelierul de gravură al BNR, îşi dădea la imprimat matriţa. „Nu pot să critic ce a făcut el, este colegul meu. În schimb, toate bancnotele lui n-au avut plasticitate, erau seci. Bineînţeles că ale mele erau mai frumoase”, spune Penda, jumătate supărat, jumătate subiectiv, că Săftoiu s-a autointitulat „părintele bancnotelor româneşti”. „Eu ce să mai zic? Că sunt bunicul lor, nu?”

DISTINCŢIE

Toată Casa Regală, pe monedele euro

Chiar şi de când este director al Muzeului Naţional al Hărţilor şi Cărţilor Vechi, din 2003, Octavian Penda nu s-a lăsat de gravură, nici de expoziţii. În mansarda muzeului, transformată în birou şi, deopotrivă, în atelier de creaţie, îi încap toate diplomele obţinute, dar şi lucrările care-i plac cel mai mult, printre care un portet al lui Adrian Năstase, cel care a venit cu iniţiativa înfiinţării muzeului în perioada în care a fost premier.

Despre soarta bancnotelor româneşti la invadarea euro, Octavian Pendea spune că vor avea suficient loc în colecţii sau muzee. Printre personalităţile mai vechi sau de astăzi care ar merita o figură pe una dintre monedele europene, artistul ar trece toată familia regală, de la Carol I până la Regele Mihai, dar şi pe Ion Brătianu.

Politicienii de astăzi nu ar avea trecere pe monedă: „Din cultură ar mai merita nişte personalităţi, nu din politică. N-aş pune din contemporaneitate”, încheie, cu aceeaşi rezervare, bunicul primei bancnote de după ’89.