Bugetarii au câştigat în instanţă 973 de milioane de lei, drepturi de natură salarială

Bugetarii au câştigat în instanţă 973 de milioane de lei, drepturi de natură salarială

Titlurile executorii reprezentând drepturi de natură salarială obţinute în instanţe de personalul bugetar, în perioada 20 mai -31 decembrie 2010, totalizează 973 de milioane de lei (0,2 % din PIB-ul estimat pentru anul în curs), sumă pe care statul va trebui să o achite celor care au câştigat aceste drepturi.

Potrivit specialiştilor Guvernului, plata sumelor prevăzute în hotărârile judecătoreşti privind acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar reprezintă 0,2% din PIB-ul estimat pentru anul 2010. Şi, pe motiv că nu are aceşti bani, executivul a decis că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti se va face eşalonat astfel: în anul 2012 - 34%, în 2013 şi 2014 - câte 33% , potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.   "Executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturile băneşti nu este interzisă în niciun fel de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale",  a conchis purtătorul de cuvânt. 

Ne puteți urmări și pe Google News