Bucurie mare în lumea politică! În cea mai neagră perioadă a carierei, a devenit tătic pentru prima dată

Bucurie mare în lumea politică! În cea mai neagră perioadă a carierei, a devenit tătic pentru prima dată Sursa: arhiva EVZ

Sebastian Kurz este în culmea fericirii, deși pe plan profesional nu stă chiar atât de bine. Fostul cancelar al Austriei a devenit, pentru prima dată, tătic. Bebelușul a venit pe lume sâmbătă, la primele ore ale dimineții.

Sâmbăta aceasta a venit cu vești bune pentru Sebastian Kurz, fost cancelar al Austriei. La primele ore ale dimineții, iubita acesta a adus pe lume un băiețel. Fostul cancelar a devenit tătic pentru prima dată, iar încântarea a fost atât de mare încât a anunțat fericitul eveniment pe rețelele de socializare, informează DPA.

"Iubita mea, Susanne, l-a născut pe fiul nostru la primele ore al zilei de astăzi. Suntem extrem de fericiți și foarte recunoscători!", a scris fostul cancelar austriac în acel mesaj online.

Sebastian Kurz a împlinit 35 de ani, iar cariera sa în politică a fost una înfloritoare până în luna octombrie a acestui an. El ocupa funcția de cancelar al Austriei, însă a fost nevoit să își de-a demisia în urma unui scandal de corupție. Procurorii austrieci l-au acuzat că a plătit anumite sume pentru a beneficia de o acoperire mediatică favorabilă, folosind fonduri publice.

Fostul cancelar a negat toate aceste acuzații și a demisionat din funcție. Sebastian Kurz a devenit liderul grupului parlamentar al formațiunii politice din care face parte, Partidul Popular Austriac (OVP).

Sebastian Kurz a fost de două ori cancelarul Austriei. Prima dată el a ocupat acest fotoliu din decembrie 2017 până în mai 2019 și apoi, a doua oară, din ianuarie 2020 până în octombrie 2021. La începutul carierei sale în fruntea Guvernului, timp de aproximativ patru ani, a fost considerat cel mai tânăr șef de guvern din lume, dar și cel mai tânăr cancelar din istoria Austriei. El a ocupat această funcție de conducere la vârsta de 31 de ani.

Nici iubita sa nu este străină de lumea politică. Sebastian Kurz  și Susanne Thier s-au cunoscut în perioada studenției, la Universitatea din Viena și tot de atunci formează și un cuplu. El a fost cancelar, iar ea lucrează la Ministerul de Finanțe din Austria. Tânărul a renunțat la studii pentru a se concentra pe cariera sa în politică.

Ne puteți urmări și pe Google News