Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
S-a nimerit sa-mi petrec Anul Nou alaturi de cea mai pesimista fata de pe Pamant.
Ocupatia ei favorita, cand n-o doare capul sau nu se simte rau, e sa-i caute realitatii nod in papura. La prima vedere pare o visatoare putin conectata la lumea reala. Cand nu poarta sapca, poarta ochelari de soare.
Priveste lumea din spatele lentilelor colorate, si realitatea se umple subit de bube, incepe sa scartaie si, pe alocuri, chiar sa paraie. Drumul ii pare prietenei mele aproape frumos, daca n-ar fi vremea asta urata.
Cand oprim la bezinarie sa luam sandviciuri, protesteaza pentru ca sunt prea scumpe si nu pot fi incalzite la microunde. Telefonul e criticabil pentru ca nu mai are baterie.
Masina pentru ca nu citeste decat CD-uri audio. Iaurtul pentru ca nu e iaurt. Oriunde priveste cu ochii, prietena mea vede neajunsuri. Dar e prietena mea si tin la ea, chiar daca nervii ei ar fi mai putin incercati in lipsa acestui comportament pitoresc.
Drumul din ajun a fost lung si, cum nu mai apucasem de mult sa vorbim asezat, am incercat sa-i subminez necredinta in buna alcatuire a realitatii. Nu spun ca traim in cea mai buna dintre lumile posibile, dar gasesc ca hiperluciditatea e nerentabila pe termen lung si, pe termen scurt, e contraindicata la afectiunile gastrice.
Tocmai pentru ca stiu ca realitatea are hibe, aleg sa nu le numar una cate una (ce sens are sa joci un joc in care adversarul n-are nicio sansa?), ci prefer sa-mi indrept privirea spre partile ei mai luminoase si sa admit, cand e cazul, ca "mai bine de-atat, aici si acum, nu se poate".
I-am sugerat prietenei mele ca ar fi mai profitabil ca, atunci cand se confrunta cu realitati suparatoare, sa foloseasca in reprezentarile lor putin sfumato, sa le blureze partile care nu-i sunt pe plac. Pe romaneste, i-am sugerat sa vada jumatatea plina a paharului. Prietena mea mi-a spus atunci ca nu obisnuieste sa ascunda mizeria sub covor. M-am resemnat.
Intr-o curba in rampa, masina a derapat pe stratul de polei si s-a invartit ca o elice scapata din ax pe sosea pana cand s-a infipt cu botul in malul de pamant care marginea asfaltul.
In timpul caruselului, am vazut pentru o secunda un trunchi de copac apropiindu-se violent de portiera din dreapta, in timp ce prietena mea privea oarecum nedumerita, nestiind parca daca trebuie sau nu sa faca ceva. Din fericire, desi pe margine erau multi copaci, traiectoria masinii a reusit sa-i evite, asa incat imaginea cu pricina a ramas doar o spaima. Pentru mine, spaima a fost de bun augur.
Mi-a dat o pofta de viata nemaipomenita, asa ca am intrat in noul an cu zambetul pe buze. Am aflat, in minutele si orele care au urmat acelei clipe de spaima, ca bucuria se masoara in centimetrii de pamant care separa o masina in derapaj si pe cineva drag de trunchiul unui copac. Prietena mea a fost mai putin transfigurata si a fost randul ei sa ma tempereze.
Mai trecuse prin cateva astfel de experiente, iar asta nu i se parea nici macar foarte spectaculoasa. Insusi faptul ca am scapat amandoi teferi dintr-o masina facuta armonica era pentru ea o dovada ca am avut parte de un accident second-hand.
Cu alte cuvinte, realitatea daduse din nou chix. Ii facuse o noua mizerie. Am ras pentru ca mi-am dat seama ca are dreptate. Cine a facut lumea n-a facut-o nici buna, nici nebuna. A facut-o numai buna. Dar nu face sa te superi pentru atata lucru.
Recomandările noastre
