Britanicii ne vânează liceenii: "Am fost acceptat la cinci universităţi"

Britanicii ne vânează liceenii: "Am fost acceptat la cinci universităţi"

Dacă românii care muncesc în Regatul Unit sunt huiduiţi de englezi, cei care merg acolo să înveţe sunt printre preferaţii dascălilor.

Opţiunile destinaţiilor de studiu a celor 4.500 de tineri români care pleacă anual să înveţe în străinătate fluctuează extrem de mult, dar Marea Britanie pare să fie o alegere constantă. În ciuda scandalurilor iscate recent în Regatul Unit, în urma cărora românii au ieşit cu imaginea "şifonată", 21 de universităţi britanice vor încerca să-i "seducă" pe elevii români la cea mai nouă ediţie a târgului Romanian Internaţional University Fair (RIUF), desfăşurat luna acesta în Bucureşti, Iaşi şi Cluj- Napoca. Trei domenii par să fi captat atenţia tinerilor de la noi: managementul, limbile străine şi marketingul. Este şi cazul lui Rareş Alma, care va absolvi vara acesta Colegiul Naţional "Mihai Viteazu" din Bucureşti. A fost acceptat la cinci universităţi din Marea Britanie şi ar vrea să studieze Business Management la Universitatea Manchester. "Mi-am dorit mereu să fiu propriul meu şef, dar la noi nu există o şcoală unde să înveţi temeinic etapele construirii unei afaceri", explică băiatul motivaţia din spatele deciziei sale. Elevii români au memorie de elefant Excelent vorbitor al limbii engleze, acesta spune că tinerii de la noi sunt bine primiţi de comunitatea academică, datorită unei calităţi deprinse în şcoala românească: "Elevii noştri sunt obişnuiţi cu un volum mare de informaţii, iar acolo se trezesc că au mai puţin de învăţat decât în liceu. Normal că se descurcă mult mai bine". Procesul de aplicare la o astfel de universitate nu e tocmai floare la ureche. Rareş a început să facă voluntariat încă din clasa a IX-a şi a avut grijă să aibă medii mari. "Iniţial, m-am implicat în proiecte de liceu, prin care ajutam copiii bolnavi de hemofilie, iar acum sunt coordonatorul voluntarilor din târgul educaţional RIUF. Nu mi s-a cerut foaia matricolă, însă am avut grijă să am medii peste 8,50, cam asta e regula. Mai am şi un certificat de limbă engleză Cambridge", explică tânărul reţeta succesului. "Britanicii sunt uimiţi că elevii noştri vorbesc o engleză perfectă şi reţin un volum mare de informaţii." RAREŞ ALMAŞ, elev clasa a XII-a Bucureşti

Ne puteți urmări și pe Google News