BRD prefinanţează subvenţiile APIA pe suprafaţă. Avans până la 90%

BRD prefinanţează subvenţiile APIA pe suprafaţă. Avans până la 90%

BRD-Groupe Societe Generale a semnat convenţia tripartită cu APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură) şi FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural), în vederea acordării de credite beneficiarilor subvenţiilor pe suprafaţă (SAPS) iar prin recent semnatul acord avansul obţinut de clienţi se majorează de la 80% până la 90% din valoarea sumelor de încasat, certificate prin adeverinţa APIA.

Potrivit unui comunicat al BRD, pe lângă avansul sporit, un alt avantaj pentru clienţii BRD este reprezentat de documentaţia simplificată, creditul fiind pus la dispoziţie după prezentarea adeverinţei APIA.

"BRD îşi reconfirmă, astfel, statutul de partener al sectorului agricol, preocuparea constantă a băncii pentru acest segment fiind reprezentată de diversificarea portofoliului de produse capabile să răspundă nevoilor tot mai complexe ale fermierilor din România", se precizează în comunicatul băncii.

BRD - Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB.

BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro.

Ne puteți urmări și pe Google News