Zilele trecute am fost la mine acasă, la Brăila. În afară de locurile pentru mine pline de nostalgie: casa părintească, liceul, Grădina Publică unde ne strângeam seara, mai ales în vacanțe, toți adolescenții din oraș, cu cârciuma ”Privighetoarea”, cioara, cum îi spuneam noi, unde beam câte o bere pe șest sau fumam câte o țigară palmată să nu ne vadă vreun professor aflat prin zonă,  m-am dat și eu, ca tot brăileanul, pe noul pod peste Dunăre, inaugurat de curând la Brăila. Locul a devenit unul preferat de promenadă pentru brăileni, care vin cu mașinile, trec Dunărea peste pod, întorc la primul giratoriu  și revin în oraș.

După 1981 de ani de când Apolodor din Damasc a construit Podul de piatră și lemn de la Drobeta Turnu Severin,  după 128 de ani de la construirea complexului de poduri de la Cernavodă și Fetești, de către Anghel Saligny, la 53 de ani de la inaugurarea podului de la Giurgeni-Vadu Oii și la 47 de ani de când Nadia Comăneci făcea podul de 10 la Olimpiada de la Montreal, urmând lumea întreagă, am reușit, în sfârșit, să dăm gata și podul de la Brăila.

Nemărginită mândrie patriotică. Al treilea cel mai mare pod din Europa. Ba, acum, chiar aș putea spune a rămas al doilea cel mai mare pod din Europa, după bombardarea din nou a podului de la Strâmtoarea Kerci. O realizare cu adevărat istorică. Realizare istorică la care se cuvenea și o inaugurare istorică.  Inaugurare istorică, la care nu puteau participa decât personaje istorice.   Politicieni de toate soiurile și de toate rangurile au dat năvală să bage capul în poză la acest eveniment. Doar vin alegerile.

De teamă ca poza să nu fie cumva prea mică și să nu încapă toți milogii după voturi, s-au luat măsuri drastice ca nici un cetățean, nici din Brăila, nici din Galați sau Tulcea să nu poată ajunge în zona unde se petrecea evenimentul.  În schimb, s-a dat la microfonul pupitrului oficial Klaus Werner, care în 10 ani de când ocupă locul la Palatul Cotroceni nu a venit niciodată la Brăila, să vadă cum fosta perlă a Dunării de Jos se prăbușește în sărăcie în fiecare zi. Dacă nu-l aducea coloana oficială, sigur președintele nu ar fi reușit nici măcar performanța orbului care a nimerit Brăila.  În urbe, dar și la Măcin, peste Dunăre, oamenii împrăștie un zvon despre care nu știu dacă este adevărat sau nu. Zvonul acesta spune că s-a amânat inaugurarea podului cu două săptămâni, pentru că Klaus era plecat, ca de obicei, în vacanță. Dar parcă mai contează două săptămâni,  la cât de așteptat a fost acest pod!

N-a ratat microfonul oficial nici Ciucă a lor, și gângăvelile lui presărate cu lungi ăăăă-uri s-au auzit plutind pe apele fluviului.  După cum se uita către pod, probabil că a vorbit despre el, că de înțeles, nu s-a înțeles nimic.

Nici Marcel Ciolacu nu a ratat deschiderea oficială. Mai avea puțin și spunea că măreața construcție, noaptea mai ales, când i se aprind luminile, se vede și de la el, de la Buzău.

Microfonul oficial nu a fost ratat nici de Grindeanu. Din fericire, s-a limitat doar la a ține un discurs. Bine că nu a fost invitat și Victor Ponta, că cine știe, ne mai trezeam cu ei că se baricadează pe pod,  revendicându-l, așa cum sau baricadat în  palatul Victoria  în iunie 2017, de unde nu se dădeau duși, deși îi lovise o moțiune de cenzură.

Cum spuneam, am fost și eu pe pod,  alături de brăilenii mei dornici să admire minunea inginerească, dar și supărați că nu li s a permis să participe la inaugurare.  Deși nu a trecut mult timp de când a fost inaugurat, podul a și căpătat deja o poreclă. Aș zice eu, o poreclă în concordanță cu zilele noastre: LGBT. În traducere, aceste inițiale înseamnă Legătura dintre Galați, Brăila și Tulcea. Brăilenii însă nu prea gustă gluma asta și îi spun, simplu, ”Podul lui Tudose”. Realitatea este că dacă nu ar fi fost brăileanul Mihai Tudose premier și nu ar fi semnat demararea lucrărilor pentru construirea podului, și astăzi, între Brăila și Smârdan, s-ar fi trecut tot cu bacul.

Aflat pe pod și admirând Dunărea, mi-am reamintit de inaugurare. Și m-am gândit: ce-ar fi dacă pe toți oficialii ăștia care s-au repezit să taie panglici, și pe alții asemenea lor care s-au aflat în fruntea țării, i-am întreba:  „De ce abia acum s-a construit acest pod? De ce abia la 30 de ani de la Revoluție.  Răspunsul la această întrebare ar putea fi ceva mai în amonte de pod, acolo unde se află debarcaderele bacurilor care până acum traversau mașinile Dunăre, cu câștig frumos pentru proprietarii lor. Bacuri care acum, desigur, vor deveni piese de muzeu.

Până la urmă, cred, totuși, că au făcut bine ca n-au dat voie cetățenilor Brăilei să participe la inaugurare.  Că poate se trezeau cu Codin, sau cu Cozma dimpreună cu frate său, Ilie în fruntea ceatei lor de haiduci, sau cu cei trei frați ai Kirii, hoții Brăilei, șerpii Dunării, ori cu Terente, care să le pună aceeași întrebare: ”De ce, mă, ați făcut podul abia acum?” Atunci să fi văzut inaugurare!  Și tăiat de panglici. Cu ceachia  hamalilor din port, că la noi, la Brăila, cam toate se taie cu ceachia.  Nu se prea folosesc foarfecele oficiale.

Editorialul poate fi urmărit AICI