Bradul de Crăciun de la Vatican va fi adus din pădurile Carpaţilor

Bradul de Crăciun de la Vatican va fi adus din pădurile Carpaţilor

Bradul de Crăciun care va fi instalat la Vatican de Sărbători va fi adus din regiunea Zacarpatia din Ucraina. Pomul potrivit a fost găsit într-o pădure a Carpaţilor, în apropiere de muntele Hoverla, transmite agenţia belorusă BELTA.

Bradul va fi făcut cadou Vaticanului din partea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina. Copacul are o înălţime de 30 de metri, diametrul coroanei de peste 1,5 metri şi cântăreşte circa 4 tone. Dimensiunile acestuia fac destul de dificilă misiunea de tăiere şi transport. Mai mult decât atât, bradul creşte la o altitudine destul de mare, astfel încât nu există un drum direct până la el.

Pădurarii care vor trebui să taie copacul vor fi nevoiţi să meargă pe jos câteva sute de metri. S-a decis ca la această operaţiune să participe şi o echipă din partea Ministerului pentru Situaţii Excepţionale al Ucrainei, care îi vor ajuta şi pe lucrătorii căilor ferate la transportul bradului peste hotare.

Însă, pentru a nu face nicio greşeală în timpul manevrelor de transport, ucrainenii vor tăia şi vor duce la Vatican un alt brad, de 25 metri. Va fi o repetiţie pentru pădurari şi pentru piloţii elicopterului pentru a pune la punct toate detaliile transportului bradului principal.

Tradiţia de a instala Bradul de Crăciun în Piaţa San Pietro din Vatican a apărut în anul 1982, în timpul pontificaţiei Papei Ioan Paul al II-lea. În fiecare an, pomul este făcut cadou Vaticanului de diferite ţări. De exemplu, anul trecut, bradul a venit din Italia, iar în anii precedenţi - din Austria, Germania şi Belgia. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/8xWcXMsZebI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News