Meseriile lui Borcea în pușcărie nu i-au înduplecat pe judecători. Fostul boss al Dinamo mai are o șansă mâine

Meseriile lui Borcea în pușcărie nu i-au înduplecat pe judecători. Fostul boss al Dinamo mai are o șansă mâine

Cristian Borcea, care ispășește 7 ani și 6 luni de închisoare în urma contopirii condamnărilor din dosare, a câștigat un an prin muncă.

Cu toate astea, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins lui Borcea solicitarea de eliberare condiționată, însă fostul acționar al Dinamo mai are o șansă mâine, la Tribunalul București.

„Petentul (…) a muncit la toate penitenciarele în care a fost încarcerat astfel: la Penitenciarul Slobozia – Punct Preluare Deținuți, la Penitenciarul Poarta Albă – Centrala Termică, la Penitenciarul Valu lui Traian – Spălătore și S.C 21 Holding SRL, la Penitenciarul Jilava – fiind repartizat la muncă în exteriorul unității de detenție”, se arată în motivarea JS5.

Judecătorii au apreciat că Borcea nu îndeplinește con dițiile pentru eliberare, chiar dacă sunt scăzute zilele-câștig prin muncă, deoarece ele datează din perioada executării primei pedepse, iar între timp a mai primit o condamnare. „Situația juridică a petentului nu mai este identică celei avute în vedere cu ocazia soluționării primei cereri, pentru simplul motiv că a intervenit o nouă condamnare la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare”, mai arată instanța în motivare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News