Sufocat de urmăriri şi împuşcături, "Quantum of Solace" nu e cu nimic mai presus de un banal film de acţiune.
Dacă fanii seriei aşteaptă nerăbdători noul film Bond, „Quantum of Solace: Partea lui de consolare“ - care ajunge astăzi pe ecranele din România - e pentru că cel de dinainte, „Casino Royale“, a suscitat destul entuziasm. Fiind primul film din serie conceput ca o continuare a precedentului, „Quantum“ n-ar fi trebuit să dea greş.
O face însă din cauza unui scenariu atât de aglomerat în urmăriri, împuşcături, explozii şi lupte, încât agentul 007 (Daniel Craig) abia are timp să respire, darmite să-şi mai spună replica „My name is Bond. James Bond“. Noul Bond nu mai joacă poker, nu mai bea votcă, n-are timp de ironii inteligente şi nici măcar de sex; cele două frumuseţi, Camille (Olga Kurylenko) şi Strawberry Fields (Gemma Arterton), au rol pur decorativ.
Un minus: coloana sonoră Fără eleganţa, umorul şi inteligenţa care l-au inclus, încă de acum 46 de ani, în galeria celor mai îndrăgite personaje din cinema, agentul 007 e un banal spion purtat, cu sau fără voia lui, dintr-un complot în altul. Cronicarii „The Times“ l-au decretat, de altfel, drept unul dintre cele mai plictisitoare filme din serie, în timp ce alţii l-au comparat pe Bond cu Terminator sau cu Jason Bourne. Încercând să continue într-un mod original intriga din „Casino Royale“, cei trei scenarişti, Paul Haggis (unul dintre cei mai bine cotaţi de la Hollywood), Neal Purvis şi Robert Wade, au turnat în „cocktailul“ Bond mai multă acţiune decât era necesar, furându-i din savoare.
Din savoare îi fură şi coloana sonoră, un mix inedit şi nefericit, în acelaşi timp, între două voci foarte diferite: Jack White, de la The White Stripes, şi Alicia Keys, în „Another Way to Die“.
Filmul rulează de astăzi la The Light - Liberty Center, Hollywood Multiplex, Movieplex Plaza, Cinema PRO, Cityplex din Capitală, la CinemaCity din Cluj, Timişoara, Iaşi şi GO Multiplex din Braşov.
ADRENALINĂ
De la drame la acţiune Cu filmul „Quantum of Solace: Partea lui de consolare“, cineastul Marc Forster se află la primul său film de acţiune. Până anul acesta, domeniul său de predilecţie l-au reprezentat dramele, pentru care a fost răsplătit cu un premiu la Veneţia (pentru „Finding Neverland“, nominalizat şi la Globurile de Aur), în timp ce „The Kite Runner“ a fost nominalizat la BAFTA, iar „Monster’s Ball“ a concurat la Berlin. Marc Forster este, totodată, şi primul dintre regizorii Bond care nu este supusul Reginei Angliei. El s-a născut în Germania, în timp ce „înaintaşii“ săi proveneau fie din Marea Britanie, fie din Noua Zeelandă. Se pare că Forster a fost recomandat chiar de Daniel Craig, pentru care această a doua aventură în rolul agentului 007 a fost mult mai plină de adrenalină. Craig a declarat că precedentul film, „Casino Royale“, a fost ca o plimbare în parc în comparaţie cu solicitarea fizică impusă de „Quantum“. Dar efortul a meritat cu vârf şi îndesat de vreme ce se zvoneşte că actorul a primit 4,5 milioane de lire sterline, mai mult decât dublul sumei încasate pentru „Casino Royale“. (Marie-Louise Paulesc)
„The Sunday Times“, publicaţie britanică: " Producătorii trebuie să facă faţă unei întrebări: este «Quantum of Solace» cel mai plictisitor film Bond din serie? "