Bogdan Stancu, la loc comanda! Galatasaray îl împrumută la Steaua
- Adrian Dobre
- 5 august 2011, 13:57
Bogdan Stancu va fi împrumutat de turcii de la Galatasaray Istanbul la Steaua. Vândut acum un an de Steaua, Stancu n-a rupt gura târgului la Galatasaray.
Transferat cu surle și trâmbițe la Galatasaray acum un an, atacantul Bogdan Stancu se întoarce în Liga lui Mitică, informează gsp.ro.
Stancu a ajuns pe malurile Bosforului doar la insistențele lui Gheorghe Hagi, care era antrenorul Galatei în acea perioadă. Gigi Becali, patronul Stelei, și mai ales impresarii lui Stancu și-au frecat mâinile de satisfacție la vremea respectivă. Stancu a fost vândut pentru 6 milioane de euro!
Stancu, 24 de ani, nu s-a impus la Galata nici pe vremea lui Hagi. A dat două goluri în tot returul. Sosirea pe banca tehnică a grupării Cim Bom a "împăratului" Fatih Terim a însemnat trecerea pe linie moartă a atacantului român.
Terim și-a dat seama de valoarea lui Stancu și a acceptat, la sugestia impresarilor jucătorului, împrumutul acestuia la Steaua.