Boc: "Am limitat efectele crizei"

Boc: "Am limitat efectele crizei"

Premierul Emil Boc a afirmat în această dimineaţă, în cadrul unui seminar economic organizat de Business Standard, că Executivul a reuşit menţinerea cotei unice la acelaşi nivel şi plata tuturor obligaţiilor sociale.

"Am făcut acest lucru în condiţiile în care la ţări din preajma noastră TVA-ul a crescut de la 20 la 25%. Cota unică de impozitare este la noi în ţară printre cele mai mici din Europa", a subliniat prim-ministrul.

Acesta a adăugat că au fost limitate efectele crizei economice: "inflaţia a scăzut la jumătate, se stabilizează cursul valutar, exporturile din luna martie au crescut, s-a relansat sectorul construcţiilor, s-a redus şomajul".

"Acordul cu FMI a condus la stabilizarea cursului şi va duce la deblocarea creditării", a mai arătat Boc.

Condiţiile pentru "Prima Casă", stabilite mâine

La ieşirea de la întâlnirea cu reprezentanţii Guvernului privat, Emil Boc a anunţat că mâine se vor stabili, în şedinţa de guvern, criteriile pentru băncile care urmează să lucreze cu Executivul în programul "Prima Casă".

Boc nu a oferit prea multe detalii privind condiţiile pe care vor trebui să le îndeplinească unităţile bancare, precizând numai că acestea trebuie să aibă reprezentare naţională şi să nu solicite mai mult de 5% avans.

Întrebat despre "pacheţelul cu problemuţe" din coaliţia guvernamentală, invocat de preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, premierul a subliniat că el "se ocupă de marile probleme".

Ne puteți urmări și pe Google News