Blair, criticat pentru pasivitate vizavi de criza din Fâşia Gaza

Blair, criticat pentru pasivitate vizavi de criza din Fâşia Gaza

Tony Blair, emisarul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, şi-a petrecut sărbătorile de Crăciun şi de Anul Nou cu familia sa, fără a avea vreo poziţie publică referitoare la conflictul armat din Fâşia Gaza, dintre Israel şi Hamas, anunţă Daily Mail.

Blair, care a devenit, după părăsirea funcţiei de premier al Marii Britanii, emisar special pentru pace al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu (ONU, UE, SUA şi Rusia), a fost criticat pentru că nu a acţionat în contextul escaladării crizei.

Premierul britanic, Gordon Brown, a fost întrebat, în cadrul unui interviu de la sfârşitul acestei săptămâni, dacă a luat legătura cu predecesorul său odată cu izbucnirea crizei. El a răspuns că "Tony este în acest moment în vacanţă".

Blair a ajuns tocmai sâmbătă la biroul său din Ierusalim şi nu a făcut încă o vizită în Fâşia Gaza.

"Oamenii din Orientul Mijlociu au dreptul de a se întreba «Unde este Tony Blair?» El a fost vizibil până acum prin absenţa sa", a declarat liderul liberal-democrat, Nick Clegg.

Consilierii săi susţin însă că Blair a lucrat încontinuu la această problemă, încă din prima zi.

Fostul premier ar fi încercat să găsească, din Marea Britanie, o soluţie la criză, având discuţii prin telefon cu Gordon Brown, ministrul britanic de Externe, David Miliband, secretarul american de Stat, Condoleezza Rice, şi cu regele Abdullah al Iordaniei. Sursa: Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News