Bilete de tren mai ieftine cu până la 13%

Bilete de tren mai ieftine cu până la 13%

CFR Călători acordă reduceri între 5 % şi 13% pentru călătorii care achiziţionează biletele de tren înainte de data călătoriei cu 6, respectiv 21 de zile, a anunţat, miercuri, compania de transport.

Procentul de reducere depinde de perioada de anticipaţie a procurării biletului. Astfel, cei care se prezintă la ghişeu cu peste 21 de zile înaintea călătoriei, vor plăti cu 13% mai puţin din preţul total, se arată într-un comunicat al CFR Călători. 

De o reducere de 10 % beneficiază cei care cumpără cu anticipaţie de 11 până la 20 de zile şi de 5 % în cazul în care până la data călătoriei mai sunt 6 până la 10 zile.

Această reducere nu este valabilă la tariful de rezervare a locului şi la tariful de supliment de pat/cuşetă. Oferta de reducere a fost lansată la două săptămâni după ce CFR Călători a majorat tarifele cu 8%.

Ne puteți urmări și pe Google News