Bilanţ la sfârşit de noiembrie: Mai avem 1,2 milioane de bugetari
- Ana Bâtc ă
- 27 decembrie 2011, 17:09
În sectorul bugetar din România lucrau, la sfârşitul lunii noiembrie, 1.202.324 salariaţi, potrivit datelor anunţate astăzi de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Numărul angajaţilor în sectorul bugetar era la finalul anului 2010 de 1.274.400 persoane, sub nivelul de 1,29 milioane persoane, convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
În decembrie 2008, numărul bugetarilor era de aproape 1,4 milioane persoane, iar România s-a angajat faţă de instituţiile financiare internaţionale, în cadrul acordurilor pentru pachetul de finanţare externă, să reducă numărul acestora, pentru ca volumul cheltuielilor de personal în bugetul public să nu depăşească anumite plafoane anuale.
Cum au evoluat cheltuielile de personal
Potrivit lui Gheorghe Gherghina, cheltuielile de personal au crescut de la 7% din PIB în 2004 la 8,9% din PIB în anul 2008, pentru ca, în 2009, să ajungă la 9,4% din PIB. Apoi tendinţa s-a inversat, la "sfârşitul anului 2011 am reuşit să reducem cheltuielile de personal la circa 7% din PIB", a declarat secretarul de stat în MFP.