Şeful Poliţiei Romane, chestor Liviu Popa şi-a arătat astăzi nemulţumirea faţă de activitatea inspectorului şef al IPJ Constanţa, comisar şef Dumitru Catană şi a poliţiei judeţene în ansamblu. “Eu nu sunt mulţumit de domnul inspector şef, vă spun deschis dar sunt oameni în Constanţa de care sunt mulţumit", a declarat şeful IGP într-o conferinţă de presă la Constanţa.
Întrebat dacă se gândeşte la demiterea lui Dumitru Catană, Liviu Popa a precizat, "astăzi nu, dar voi face evaluări, vă promit". Cât despre activitatea poliţiştilor constănţeni, şeful poliţiei române a arătat că "nu sunt mulţumit, cred că potenţialul lor îi obligă la mai mult, am discutat cu ei problemele pe care le au pentru că dacă nu merge treaba înseamnă că sunt nişte probleme şi e foarte important ca ei să le identifice pentru a mi le transmite, sunt probleme care nu cred că generează această evoluţie a inspectoratului care nu este una îmbucărătoare pentru mine".
Declaraţiile chestorului Liviu Popa intervin în contextul ultimelor incidente petrecute în perioada minivacanţei de 1 mai pe litoral, încăierări violente între turişti, agresarea jurnaliştilor, negestionate corespunzător de poliţie.
La acestea se adaugă cazul celor doi minori de 12, respectiv 14 ani, care au reuşit să fugă, deşi erau încătuşaţi, din sediul secţiei 4 poliţie, nefiind prinşi nici la această oră. Şeful de secţie a privint incidentul ca pe unul minor, "care-i problema?", a fost atunci reacţia comisarului şef Ivan Anane. "Din punctual meu de vedere aceşti copii nu trebuiau încătuşaţi iar faptul că au fugit, este o problemă a ofiţerului de caz şi dacă s-a dispus cercetarea prealabilă, se vor lua măsuri", a precizat şeful IGP.
Cel care a vorbit în numele poliţiei constănţene a fost adjunctul IPJ Constanţa, comisar şef Adrian Rapotan, care a recunoscut în faţa chestorului Liviu Popa că "responsabilitatea este a noastră pentru că întradevăr nu este confortabil ca dintr-o secţie de poliţie să plece nişte copii cercetaţi pentru furturi minore, încătuşaţi, aici e problema, nu ai voie să încătuşezi un copil de 12 ani motiv pentru care Consiliul de disciplină va stabili vinovatul, este o pată pe obrazul nostru al poliţiei constănţene, ne-o asumăm dar există şi greşeli".
Profitând de prezenţa şefului IGP, presa locală şi corespondenţii presei centrale s-au plâns de "lipsa de comunicare a conducerii poliţiei judeţene".
Chestorul Popa a precizat că va lua măsuri precizând că "poliţia este o instituţie publică, care trebuie să dea dovadă de vizibilitate, cred că o problemă de comunicare are dl. inspector şef şi vă promit că în două săptămâni o vom rezolva".
În altă ordine de idei, în perioada sezonului estival, pe litoral vor fi detaşaţi, peste 250 de poliţişti din ţară pentru a ajuta poliţia din Constanţa la menţinerea măsurilor de ordine publică.