BICHIR: Politicienii, iscariotenii natiunii

BICHIR: Politicienii, iscariotenii natiunii

Florian Bichir crede ca politicienii de azi sunt niste bieti calici pusi pe capatuiala, care se comporta ca niste lacuste flamande

Crima elitelor conducatoare romanesti consta in pierderea instinctului statal si in infioratoarea lor inconstienta, in incapatanarea cu care isi apara „puterea”. Au fost elite romanesti care s-au sacrificat de bunavoie, si-au semnat cu mana lor actul de deces numai pentru a nu se impotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune in calea destinului acestui neam. 

Clasa conducatorilor nostri politici, departe de a dovedi aceasta resemnare - face tot ce-i sta in putinta ca sa-si prelungeasca puterea. Ei nu gandesc la altceva decat la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. 

Si nu in aceste cateva miliarde risipite si cateva mii de constiinte ucise sta marea lor crima, ci in faptul ca macar acum, cand inca mai este timp, nu inteleg sa se resemneze”, nota profetic Mircea Eliade in articolul „Piloti orbi” in „Vremea” din 19 septembrie 1937. „Si asta e destul ca sa incepi sa plangi”, incheia Eliade al carui centenar de la nastere a fost serbat intr-o semiilegalitate de mai toata jena.

Si astazi suntem un neam de plans, pentru ca situatia este identica. Si asta pentru ca nu mai avem o clasa politica autentica, nationala. „Romania a fost faurita de boieri si este distrusa de calici”, obisnuia sa spuna marele om politic P.P. Carp, care a stiut in numele tarii sa-l infrunte pe rege cu memorabilele cuvinte „Maiestate, aista nu se poate!”.

Marea majoritate a politicienilor de azi sunt niste bieti calici pusi pe capatuiala, care se comporta ca niste lacuste flamande. Imbogatiti peste noapte, desi singurul lor efort a fost acela de a-si incorda glandele sudoripare in parlament, politicienii romani vor sa epateze. In nesimtirea lor patologica, aceste capuse se cred destepti, obligati sa lumineze norodul. Parvenitii isi etaleaza ca niste vatafi gusile la televizor, cred ca grohaiturile lor vor ramane cugetari adanci in istorie.

Parafrazandu-l pe Eliade, acesti scamatori chiori sunt in stare de orice, mai putin sa se gandeasca la Romania, de care-i doare-n cot. Si cum sa nu plangi, de oftica, de durere, cand vezi ca politicienii nostri ar face orice numai sa-si apere privilegiile? Cum sa nu te-apuce scarba, cand ii vezi cum cu evlavie de vulpe plang de dragul electoratului la televizor, iar noaptea isi negociaza ca niste samsari destinul politic, talharind viitorul natiunii, ca niste Iude Iscarioteni?

Cloaca trebuie sa plece, iar Romania, care a ajuns mai murdara decat grajdurile lui Augias, trebuie curatata, tara purificata. Ajunge! Daca sunteti asa de viteji, faceti alegeri! Supuneti-va votului uninominal, nu va ascundeti pe liste. Si nu uitati ca termenul lui Brucan, ala de douazeci de ani, devine scadent azi-maine.

Ne puteți urmări și pe Google News