Una dintre cele mai stupide şi cretinoide fraze învăţate de-a lungul anilor de comunism de către şcolari era că "România este singura ţară cu toate formele de relief".

Ca şi cum numai noi avem câmpie, deal, munte şi mare. Franţa, Italia, Germania, ca să nu spun până şi pârlita de Bulgarie, nu ar deţine toate formele de relief. Teoria protrocronistă - a unei Românii unice, a unei „grădini a Maicii Domnului“, a unui Nou Ierusalim mioritic - a încântat minţile comuniştilor de la Bucureşti. Care, după ce au dezbrăcat haina sovietică, şi-au găsit ca resursă ideologică un pseudonaţionalism patologic.

Până la Nicolae Ceauşescu, litoralul era o noţiune abstractă. Oamenii cu obraz subţire se răcoreau la umbra munţilor. Dusul la mare a devenit o obligativitate sindicală când liderul comunist a avut inspirata sau nu idee de a etatiza ţărmul Mării Negre.

Locul pescăriilor şi al peisajelor marine a fost luat, din anii ’70, de blocuri sovietice, de hoteluri lumpen-proletare. A-ţi petrece concediul pe litoral devenise obligaţie de serviciu. Cu căţel, purcel, încolonaţi, oamenii muncii se bucurau de nemaipomenitul litoral românesc.

Acestei mode impuse de regimul comunist i-au răspuns câţiva nonconformişti care, refuzând să stea în noile „citadele“ de la mare, au preferat 2 Mai şi Vama Veche. Artişti, scriitori, pictori au refuzat să se încoloneze în rândurile clasei muncitoare şi să facă plajă organizat, sindicalist. Setea de libertate se manifesta - fie numai prin gesturi de frondă - prin micile insule de pe litoral.

După aproape 30 de ani de „tradiţie“, sejurul la mare a rămas una dintre cutumele acestei naţii. A nu te duce pe litoral este şi astăzi o blasfemie, o încălcare a tuturor regulilor sociale. Păi ce, aia e vacanţă să stai să vizitezi alte oraşe, să dai o tură prin biblioteci, să-ţi încarci bateriile spiritului păşind prin alte locuri? Nu, vacanţa adevărată este să stai la soare, cearşaf lângă cearşaf până devii negru precum mititeii şi să faci poze cu cine ştie ce maimuţă. Să te întorci acasă cât mai bronzat cu putinţă, să crape vecinii de ciudă că tu te-ai prăjit, ţi-ai răcorit trupul în valurile înspumate.

Până şi occidentali au ajuns la concluzia că există mai multe tipuri de concediu. Unul e strict de odihnă - nu contează unde te duci, ci doar să dormi, ca într-o comă profundă. Mai există concediul de tip Discovery - adică mergi să vezi alte meleaguri şi, evident, pentru că trăim într-o lume a banului, concediul shopping.

Noi fiind români, mai avem şi concediultradiţie: Litoralul.

Nu vreau să fiu rău înţeles. Şi eu merg la mare, la Marea Neagră, dar îmi displace să o fac încolonat. Să fac ceea ce fac alţii, printr-un reflex pavlovian. Mic dejun, plajă, somn, iar plajă, o mică plimbare şi apoi somn. Poţi să-ţi faci o vacanţă la mare vizitind şi alte locuri, citind câteva cărţi bune, hrănind şi mintea.

Ar trebui poate făcut un studiu sociologic. De ce merg românii pe litoral? Condiţii proaste, infecte, preţuri exorbitante, mult zgomot şi spirit gregar, de turmă. Dar putem noi să încălcăm „tradiţia“? Nu, aşa că hai că ne vedem pe Litoral. Salutări de la Marea Neagră! Vă pup şi mă gândesc la voi, ăştia care nu ajungeţi!