Florian Bichir: "Desi traim in aceeasi lume, fiecare vede in mod diferit lucrurile."

 Pe mine, de exemplu, ma intristeaza cand aud o stire de genul: cutarica fabrica a fost inchisa pentru ca avea nu stiu cate miliarde datorie si nu era rentabila.

Multi se bucura pentru ca exista destui care sa le explice ca astfel nu mai platesc din buzunar pentru asemenea intreprinderi nerentabile. Ca portofelul lor va fi mai plin. In timp ce unii se bucura, eu ma intristez. Pentru ca nimeni nu se gandeste la cei concediati, care au familii, au copii carora trebuie sa le puna ceva pe masa.

Ce vor face oamenii aceia dupa ce ajutorul social va fi sistat, pentru ca multi dintre ei au varste la care e greu sa-ti mai gasesti un loc de munca, iar statul asta nu-ti ofera sanse clare de a te recalifica.

Imi spunea un prieten din Germania ca, daca esti somer si daca te inscrii la un curs de recalificare, statul iti plateste cursurile, primesti o suma de bani, ma rog, tot confortul... Ati auzit de-asa ceva in Romania, pentru ca eu sincer nu! In schimb, nu exista politician care sa nu vorbeasca despre „protectie sociala”. Unde-i, domnule, protectia asta sociala, c-o mananc cu fulgi cu tot!

Daca eviti stirile politice si urmaresti celelalte domenii, unele cu mult mai interesante decat balacareala asta dintre politicienii astia de mucava, veti constata ca traim intr-o tara trista. Trista si abatuta. Sfasiata, indurerata de ce-i este dat sa traiasca. Ieri, un baiat de 12 ani, din comuna Valea Danului, judetul Arges, s-a spanzurat dupa ce a aflat ca mama lui se intoarce la munca in Italia.

Copilul ar fi ramas singur cu sora si cu fratele, in conditiile in care tatal lor i-a parasit in urma cu zece ani. Scrisoarea de adio pe care a lasat-o prichindelul   demonstreaza o maturitate teribila. „Imi pare rau ca ne despartim certati. Cu inmormantarea mea nu o sa aveti probleme pentru ca vine omul ala cu banii pe lemne. Sora-mea, tu sa te tii de scoala. Mama, tu sa ai grija de tine, ca lumea e rea. Sa aveti grija de catel.” Un testament care valoreaza cat o Doina...

Iata o drama incredibila a acestei Romanii ajunse in pragul nefericirii cronice. Stirea a interesat prea putina lume, gasindu-si cu greu loc printre indianul cu zece maini si baba care a facut copii cu ginerele.  O stire care demonstreaza la ce nivel de abrutizare sufleteasca putem ajunge. Cum am devenit imuni la suferinta celorlalti.

Cum ne-am pierdut si ultimul dram de omenie pe care il mai aveam in noi, dupa ciuma comunista. Daca ne-am face un examen serios de constiinta, cred ca ne-am infiora. Cand ne-am ajutat semenul ultima oara atunci cand acesta s-a aflat la greu? Pentru ca, de cele mai multe ori, ne hlizim de el ori ne bucuram de raul altuia. Cand am dat ceva de pomana unor oameni sarmani, unor copii fara adapost? Cand am sters ultima oara lacrimile unor pensionari, care cersesc la cate-un colt de strada?

Fara o solidaritate umana reala, riscam sa devenim un popor de consumatori, o tara ca un acvariu, in care stau la gramada pirania, mari si mici. Atat au reusit politicienii timp de 17 ani: au ucis spiritul natiunii. Au asasinat bunatatea din noi, ne-au strivit inima cu nesimtirea lor rapace. O radiografie cruda, simtita si de un copil care tipa dincolo de groapa: „Mama, ai grija de tine, ca lumea e rea”!

Cititi si "Europa i-a lasat orfani!"