Florian Bichir: "Mai mult ca niciodată, pe litoral se poate vedea nesimţirea noilor îmbogăţiţi".
A „generaţiei Dinu Păturică“, a slugilor ajunse stăpâne. Care vor să epateze. Nu poţi biologic să-ţi bronzezi neuronii. Nici cerebelul, deci rămâne să-ţi expui ceafa groasă sau un tatuaj, cu o gingaşă sirenă agăţată de o bilă. Rămâne să te remarci cu banul, frate! Cu mobilul bengos, că doar ce poate fi mai frumos decât să o suni pe mama soacră, de pe malul mării? Să audă valurile şi să moară de ciudă fraierii de pe plajă, care mănâncă precum sindicaliştii la împinge-tava. Ce rost ar avea să te simţi bine în concediu dacă nu vede lumea că te-ai ajuns? Că ai aur, ghiuluri şi la degetul mic, ceas de firmă, nevastă grasă (semn de bunăstare) şi prosopul din Turcia?
Burta are şi ea un rost. Trebuie scoasă în faţă, cum merg femeile gravide, să vadă amărâţii că eşti sătul. Că îţi permiţi, că ai de unde să te îmbuibi. Că poţi mânca friptură şi cartofi prăjiţi până crapă colesterolul în tine. A fi slab pe litoralul românesc este o impietate. Semeni cu un pui de Crevedia într-o mare de balene. A cerşetor într-un club exclusivist de miliardari.
N-am văzut de când mama m-a făcut atâtea jeepuri. Vreo câteva mă călcau pe plajă. Păi cum altfel să te bronzezi dacă nu asculţi manele - de preferat Guţă - şi să vii cu tractorul pe nisip? Restul sunt autoturisme, maşini? Nu, frăţie, ARO, tractoare, basculantă! Cât mai mare, să vadă ţăranii potenţa ta financiară. Că doar de-aia ai muncit şi n-ai dormit de frica Curţii de Conturi. Or fi străzile noastre de rahat, pentru că de autostrăzi nici nu are rost să vorbim, dar să vii cu IMS-ul la mare, cu tancul, cu buldozere pe roţi e mitocănie. Mă rog, reuşită în viaţă pentru unii.
Îţi este efectiv ruşine să vii cu plozii, în sejur. Să vadă şi ei marea, să se bucure de soare, să facă tumbe, castele - cam ce am făcut şi noi la vârsta lor, duşi de părinţi. Să fii un om normal. Nu, litoralul românesc a devenit un loc de fiţe. O paradă a nesimţirii, a parveniţilor. A unor bipezi care au trecut de la apa de la chiuvetă la cea plată cu lămâie. O faună greu de descris, al cărei răspuns la orice este: „Da’ banii mei nu e buni?“. Nu ştiu dacă este bine că vin pe litoral. Şi nu sunt un frustrat. Fac şi eu ce au făcut părinţii mei, poate într-o tradiţie prostească. Ştiu însă, cu siguranţă, că dincolo de aceste specimene, ieşite din mustul tranziţiei, voi continua să mă bucur de soare. De mare, de plajă, de România. De ţara mea, cu bune şi rele!
Recomandările noastre
