Beyoncé, cel mai mare concert din Ardeal

Beyoncé, cel mai mare concert din Ardeal

Cântăreaţa americană care va cânta în această seară, la Cluj-Napoca, şi echipa sa de 80 de persoane au sosit în România cu trei avioane.

În timp ce organizatorii de concerte şi sponsorii preferă Bucureştiul, vizitat în ultimii doi ani de nume mari ale scenei internaţionale, printre care Rolling Stones, Depeche Mode şi George Michael, spectacolul pe care cântăreaţa americană Beyoncé îl va susţine în această seară, pe Stadionul „Ion Moina“ din Cluj, se anunţă cel mai mare eveniment concertistic de până acum din Ardeal.

Beyoncé a sosit în România de la Adis Abeba, foarte devreme în această dimineaţă, pe Aeroportul „Henri Coandă“ din Bucureşti. Artista a venit însoţită de 13 persoane, printre care şi părinţii ei, care îi sunt, totodată, manageri, la bordul avionului personal. Timp de câteva ore, cântăreaţa şi stafful său au poposit la un hotel din Bucureşti, unde Beyoncé a cerut ca paza să fie dublată, şi tot în timpul dimineţii au plecat spre Cluj, unde, la orele prânzului va susţine o conferinţă de presă de jumătate de oră, singura acceptată în acest turneu.

Diva preferă albul

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru şederea sa în România, artista a avut câteva pretenţii: camera de hotel, rulota şi cabina de la scenă să fie albe, la fel şi mobila, florile şi prosoapele, a cerut ziare americane şi româneşti şi un meniu care să includă specialităţi româneşti, cât mai variate.

Prezentat de Vodafone România şi organizat de Fundaţia Culturală Phoenix, show-ul artistei americane face parte din turneul mondial „The Beyoncé Experience“, care promovează cel mai recent album al artistei, „B’Day“.

Şase ţinute în două ore

Concertul va fi deschis de un DJ român, care va urca pe scenă la ora 18.00, urmând ca de la 19.00 să susţină un recital de jumătate de oră Paula Seling. Show-ul divei americane va începe la ora 20.00, după cum au anunţat organizatorii, va dura două ore şi va include hituri ca „Naughty Girl“, „Déjà Vu“, „Beautiful Liar“, „Suga Mama“, celebra „Crazy In Love“, piesă pe care artista a mixat-o, în exclusivitate pentru acest turneu, cu hitul „Crazy“ al trupei Gnarls Barkley, şi un mix Destiny’s Child din care nu lipsesc „Bootylicious“, „Bug a Boo“ şi „Say My Name“.

Beyoncé, care va schima şase ţinute în timpul concertului, va fi susţinută pe scenă de 20 de artişti, o trupă de acompaniament instrumental şi backing vocals, alcătuită aproape numai din femei. Excepţie face echipa de dansatori, care include şi câţiva bărbaţi. Imediat după concert, vedeta va părăsi România cu destinaţia Istanbul.

„Fata de vis“

Solistă şi compozitoare, „produsă“ de propriul logodnic, mogulul rap Jay-Z, creatoare de parfumuri, imagine pentru mai multe case de modă şi firme de cosmetică, mai nou, actriţă aspirantă, cu roluri în producţii ca „Austin Powers“ şi musicalul „Dreamgirls“, Beyoncé este considerată unul dintre cei mai buni performeri feminini live.

Cu o carieră de peste 15 ani şi zece Premii Grammy la activ, Beyoncé s-a lansat cu trupa Destiny’s Child. Albumul solo de debut, „Dangerously In Love“, a apărut în 2003 şi include colaborări cu artişti ca Sean Paul şi Missy Elliott.

Cel de-al doilea album solo, „B’Day“, pe care artista îl promovează în acest turneu, a fost lansat pe 4 septembrie 2006, în ziua în care Beyoncé a împlinit 25 de ani, iar piesele „Déjà Vu“, „Irreplaceable“ şi duetul „Beautiful Liar“, cu Shakira, sunt deja hituri.

FRUSTRARE Fără multe nume mari

Transilvania a fost lipsită, până acum, de concerte ale unor artişti sau trupe în vogă, de talia cântăreţei americane Beyoncé. Ardelenii iubitori de „nume mari“ au fost nevoiţi să meargă în Capitală, excepţia notabilă fiind Shakira, care a concertat anul trecut în Banat, la Timişoara.

Printre artiştii străini care au susţinut spectacole în Ardeal, în cursul acestui an, se numără Eliades Ochoa - Buena Vista Social Club şi Chris Norman (Cluj-Napoca), Goran Bregovici (Cluj şi Sibiu), Julio Iglesias (Sibiu), Uriah Heep (Sibiu, Zalău şi Oradea), Jethro Tull (Sibiu, Zalău), Alphaville (Baia-Mare). Pe viitor ar putea ajunge la Cluj Cesaria Evora şi Vaya con Dios. (Raluca Crişan)

REGULI Spectatorii au voie cu umbrele

Accesul pe stadion se va face începând cu ora 16.00, prin toate porţile, indiferent de categoria de preţ a biletului. Organizatorii recomandă spectatorilor să citească instrucţiunile de pe spatele biletului, pentru a preîntâmpina dificultăţile la barierele de control.

Este interzis accesul cu mâncare, băutură, aparate foto şi camere video, însă, din cauza vremii nefavorabile, organizatorii au anunţat că spectatorii pot intra pe stadion cu umbrele. Potrivit prognozei ANM, astăzi la Cluj va ploua, iar temperaturile se vor încadra între 3 şi 13 grade Celsius. Pentru concertul din această seară, mai există doar bilete de 45 de lei, care se găsesc la Stadionul „Ion Moina“.

SCENA Aeroportul din Cluj, prea mic pentru avionul cu echipament

Scena pe care va evolua Beyoncé este adusă din Germania şi are dimensiuni impresionante: 24 de metri lungime, 20 de metri lăţime şi 20 de metri înălţime, la care se adaugă anexele şi ecranele, iar plafonul este pregătit să suporte aproximativ 20 de tone de echipamente video şi de lumini. Echipamentul tehnic a fost adus în România cu un avion de tip Cargo, care, din cauza dimensiunilor sale, nu a putut ateriza pe aeroportul din Cluj-Napoca. Astfel, aeronava a ajuns ieri la Bucureşti, iar cele 45 de tone de echipament au fost încărcate în cinci tiruri, care s-au deplasat spre Cluj, însoţite de un echipaj de poliţie.

Tot ieri, la Cluj, a ajuns avionul care îi transporta pe cei 70 de oameni din stafful tehnic al cântăreţei. Sponsorul evenimentului, Vodafone România, a asigurat serviciile de comunicaţii pentru stafful Beyoncé, prin opt linii telefonice internaţionale şi internet de mare viteză, care au fost puse la dispoziţia oaspeţilor în birourile amenajate pentru echipele de producţie.

La scenă, Beyoncé a solicitat organizatorilor o cabină complet albă, dotată cu facilităţi pentru garderobă, machiaj şi hairstyling. Totodată, cântăreaţa a dorit ca atât în cabină, cât şi pe scenă să fie o temperatură constantă de 20 de grade C, aşa că pe scenă vor fi tunuri cu aer cald.