Berlusconi rămâne premier, dar costul de finanţare al Italiei creşte

Berlusconi rămâne premier, dar costul de finanţare al Italiei creşte

Costul de finanţare al Italiei a ajuns la un nou nivel record cu puţin timp înainte ca premierul Silvio Berlusconi să câştige o bătălie politică în Parlament, anunţă BBC.

Dobânda pe obligaţiunile de 10 ani ale guvernului de la Roma a ajuns la nivelul de 6,75%, cel mai mare de la apariţia monedei euro, în 1999. Datoria a trecut astfel de punctul în care unele ţări din zona euro au început să ceară ajutor financiar internaţional.

Temerile investitorilor sunt legate de faptul că a treia economie a zonei euro ar putea fi următoarea victimă a crizei datoriilor. Berlusconi, pe care mulţi analişti îl vedeau ca şi demis din funcţia de premier, a reuşit să rămână în funcţie, cu 308 voturi pro, 321 de absenţe şi fără voturi împotrivă.

"Guvernul nu mai deţine majoritatea în camera deputaţilor", a afirmat Pier Luigi Bersani, liderul principalului partid de opoziţie. Chiar dacă a rămas premier, problemele lui Berlusconi, atât pe plan politic cât şi economic, par departe de final.

Ne puteți urmări și pe Google News