Berlusconi, în centrul unui nou scandal

Berlusconi, în centrul unui nou scandal

Un procuror italian a început, ieri, o anchetă în privinţa unei posibil abuz al aeronavelor statului de către oficiali, după ce unele publicaţii italiene susţin că mai mulţi oaspeţi ai premierului au ajuns la vila sa cu avioane militare, scrie The Independent.

Conform unor surse judiciare, cazul a fost deschis după o reclamaţie făcută de o asociaţie a consumatorilor care nu viza însă niciun membru al administraţiei publice. Cu toate acestea, noul scandal reprezintă o problemă în plus pentru Berlusconi, cu doar câteva zile înainte de alegerile europarlamentare.

Liderul conservator italian, în vârstă de 72 de ani, este deja implicat într-un scandal asupra relaţiei sale cu tânăra de 18 ani Noemi Letizia. Berlusconi a mai fost în centrul câtorva procese în timpul carierei sale politice, fiind de fiecare dată achitat.

În luna februarie, un tribunal l-a condamnat pe avocatul britanic David Mills la patru ani şi jumătate de închisoare pentru luare de mită de la Berlusconi în 1997, când acesta era liderul opoziţiei. Premierul Berlusconi are imunitate în faţa acuzaţiilor, conform unei legi introduse de guvernul pe care îl conduce în luna iulie a anului trecut.

CITIŢI ŞI: Berlusconi se apără

Ne puteți urmări și pe Google News