Câştigătorul alegerilor legislative din Italia, miliardarul Silvio Berlusconi, a promis ieri continuarea reformelor economice şi combaterea imigraţiei ilegale.
Dreapta are 340 din cele 617 mandate din Camera Deputaţilor şi 171 din cele 315 ale Senatului, iar majoritatea este asigurată de alianţa lui Berlusconi cu Liga Nordului, formaţ iunea antiimigraţie, care doreşte o autonomie sporită a nordului ţării.
Rezultatele finale prezentate ieri au consfinţit înfrângerea stângii. Partidul Democrat al lui Walter Veltroni a obţinut numai 239 de mandate în Camera inferioară şi 130 în Senat. Extrema stângă a eşuat total, iar comuniştii şi verzii nu vor fi reprezentaţi în parlament. Prin comparaţ ie, Liga Nordului a obţinut în jur de 8% în ambele Camere, reuşind să-ţi dubleze numărul de mandate - rezultat pus de analişti pe seama sentimentelor crescânde împotriva imigranţilor.
Ieri, Berlusconi a anunţat deja măsuri care vizează rezolvarea crizei deşeurilor din Napoli şi salvarea operatorului aerian falimentar Alitalia.
El şi-a programat pentru miercuri şi o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin. Printre oamenii din echipa viitorului premier se află comisarul european pentru justiţie, Franco Frattini, care va deţine portofoliul externelor, şi Giulio Tremonti, noul ministru al economiei. Cât despre Liga Nordului, şeful formaţiunii, Umberto Bossi, a anunţat deja că va solicita mai multe posturi de miniştri şi, mai important, un plan de federalizare fiscală a Italiei, care ar avantaja nordul bogat al ţării.