Liderul dreptei italiene se află în centrul unei polemici aprinse, după ce i-a sugerat unei studente, în cursul unei emisiuni televizate, să se mărite cu un milionar pentru a ieşi din sărăcie, relatează AFP.
"Ca tată de familie, sfatul pe care vi-l dau este să găsiţi pe cineva cum ar fi fiul lui Berlusconi sau care să nu aibă probleme (cu banii - n.r.). Cu zâmbetul dumneavoastră vă puteţi permite", i-a sugerat miercuri seara, glumind, "Cavalerul" Berlusconi unei studente de 24 de ani. "Cel mai bine ar fi să găsiţi un milionar", a adăugat el.
Aceste declaraţii "dezvăluie o distanţă mare, prăpastia faţă de preocupările acestei tinere care cere răspunsuri din partea clasei politice, în numele a milioane de tineri italieni", a reacţionat liderul marelui partid de centru-stânga, Partidul Democrat, Walter Veltroni.
Liderul sângii, Fausto Bertinotti, a calificat declaraţiile fostului premier drept "alarmante".
"A fost o glumă", s-a apărat Berlusconi, apreciind că declaraţiile sale au fost "manipulate de oameni care nu au simţul umorului".
La rândul său, tânăra a negat că ar fi fost ofensată de declaraţiile lui "Il Cavaliere": "Le-am luat drept o glumă. Dar mă fac să mă gândesc (...) că cei bogaţi de fapt îşi bat joc".
Fostul premier, Silvio Berlusconi, cu o avere estimată la 11,7 miliarde de euro, este al treilea în topul celor mai bogaţi italieni realizat de Forbes. El este cunoscut pentru derapajele sale verbale de tot felul.
Berlusconi este în plină campanie electorală pentru alegerile anticiape din 13 şi 14 aprilie, convocate ca urmare a căderii guvernului lui Romano Prodi. Principalul său contracandidat este Walter Veltroni, însă sondajele arată că dreapta va câştiga aceste alegeri.
(13:47)