Berlusconi, admonestat de soţie

Berlusconi, admonestat de soţie

ROMA. Premierul italian Silvio Berlusconi a fost atacat de soţia sa, Veronica Lario, care a denunţat susţinerea pe care o acordă soţul său unor candidate la alegerile europene din iunie al căror principal merit este că sunt frumoase, potrivit unui mesaj adresat agenţiei ANSA, preluat de AFP.

„Prezenţa unor femei frumoase în politică nu este nici defect, nici calitate. Dar se remarcă imprudenţa şi lipsa de reţinere a puterii, ce aduce atingere credibilităţii tuturor femeilor şi mai ales celor care mereu au fost în prima linie pentru a-şi apăra dreptul”, a spus soţia lui Berlusconi, în respectivul mesaj, potrivit Mediafax. „Vreau să fiu clară: eu şi copiii suntem victimele şi nu complicii în această situaţie. Trebuie să suportăm, iar acest lucru ne face să suferim”, a spus Veronica Lario, care are trei copii cu Berlusconi.

Ne puteți urmări și pe Google News