Berceanu: Contractul cu Bechtel a fost semnat pentru a intra în NATO
- Adam Popescu
- 3 iunie 2009, 12:29
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că preşedintele PSD Mircea Geoană este responsabil pentru contractul cu Bechtel, contract ce a fost semnat cu scopul de a ajuta la aderarea României la NATO.
"Vreau să-i aduc aminte domnului Geoană că banii în Ministerul Transporturilor nu dispar, dar sunt puţini, pentru că avem în prezent un contract cu Bechtel de două miliarde de euro, un contract prost pentru România, contract semnat de Năstase şi Mitrea, în perioada când Geoană era ambasador în SUA, contract ce s-a negociat în 6-7 zile pentru a ajuta România să intre în NATO", a spus Radu Berceanu, citat de Realitatea Tv.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a declarat recent că preţul estimat iniţial pentru construcţia Autostrăzii Transilvania, în contractul cu Bechtel, nu a avut o bază reală şi a fost prezentat "ca să sune bine".
"În contract nu există niciun fel de termen, nu există niciun preţ, niciun fel de cantităţi. Există termene ţintă, preţuri ţintă şi cantităţi ţintă", a precizat Berceanu.