"Beneficiile" apei termale asupra PSD

"Beneficiile" apei termale asupra PSD

Vădit deranjată de atitudinea social-democraţilor prezenţi săptămâna trecută la Şcoala de Pregătire a Tinerilor Sociali Democraţi de la Geoagiu, Elena Udrea a postat pe blogul său un comentariu acid la adresa partenerilor de guvernare.

În opinia ministrului Tineretului, liderii PSD prezenţi la Geoagiu s-au lăsat purtaţi de val şi au confundat puterea cu opoziţia atunci când au luat poziţie diferită faţă de votul de sâmbătă care privea accelerarea procesului de descentralizare administrtivă, în condiţie în care măsura a fost adoptată în unanimitate de toţi miniştrii prezenţi şi de preşedintele Băsescu.

"Staţiunea Geoagiu Băi este o staţiune situată în judeţul Hunedoara, renumită pentru proprietăţile terapeutice ale apelor termale din zonă. Prezenţi la Geoagiu, liderii PSD care nu au participat la sedinţa de Guvern de sâmbătă s-au înfierbântat, poate chiar din cauza temperaturii apei termale, atât de tare încât au confundat puterea cu opoziţia", scrie Elena Udrea pe blogul personal.

Ministrul democrat-liberal condamnă atât poziţia cât şi declaraţiile pe care doi lideri ai PSD, Marian Vanghelie şi Adrian Năstase, le-au făcut în cadrul întâlnirii de la Geoagiu, însă recunoaşte în aceştia doi opozanţi declaraţi ai alianţei PSD-PDL.

"Nu mă miră deloc atitudinea lui Marian Vanghelie şi nici vorbele lui Adrian Năstase, în principal deoarece aceştia s-au opus constituirii coaliţiei PD-L – PSD. Cei doi sunt consecvenţi, cu orice prilej atacă Guvernul fiindcă au propriile lor supărări". Geoană este cel vizat

Însă, de criticile cele mai aspre are parte însuşi preşedintele PSD Mircea Geonă, acuzat de Elena Udrea că "se detaşează de alianţa PD-L - PSD, ca şi cum nu ar fi fost unul dintre artizanii acesteia". Liderul social-democrat primeşte chiar şi un sfat din partea ministrului Turismului:

"Dacă are idei sau supărări legate de guvernare, ar trebui fie să le spună miniştrilor lui în şedinţele de partid, fie să le prezinte în şedinţele coaliţiei."

Pentru toate există o explicaţie: "Dualitatea PSD ar fi fost mai greu de înţeles dacă nu am şti că ne găsim la începutul unui nou sezon de turism … electoral."

Prezent la Geoagiu, liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, s-a declarat convins de câştigul lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale din acest an şi i-a îndemnat pe tinerii social-democraţi să se bazeze pe instinctul său "de animal". Tot vineri, Vanghelie a apreciat discursul preşedintelui Băsescu drept unul perimat.

Mult mai tranşant a fost Adrian Năstase, care şi-a exprimat neîncrederea vădită cu privire la corectitudinea poziţiei PDL în cadrul Alianţei.

"PDL nu va fi un aliat corect şi dacă nu ne trezim, PSD riscă să fie aruncat de la guvernare", a declarat Adrian Năstase la Geoagiu.

Ne puteți urmări și pe Google News