Bătuţi şi tăcuţi

Bătuţi şi tăcuţi

SUB PAPUC. Aproximativ trei din zece bărbaţi americani au fost supuşi unor acte de violenţă domestică din partea partenerelor de viaţă, potrivit unei cercetări conduse de Centrul pentru Studiul Sănătăţii din Seattle.

Astfel, 14% dintre bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani au spus că au fost agresaţi de partenere în ultimii cinci ani, procentul scăzând la numai 5% în cazul bărbaţilor trecuţi de 55 de ani. Jumătate dintre actele de violenţă la care au fost supuşi bărbaţii au fost fizice, potrivit studiului. S-a constatat că cei care au recunoscut că au fost agresaţi fizic sufereau de diverse probleme emoţionale sau psihice, dar foarte puţini reclamă astfel de incidente.

Ne puteți urmări și pe Google News