"Băsescu ne-a fost duşman, dar l-am învins"

"Băsescu ne-a fost duşman, dar l-am învins"

Fostul premier liberal a prezentat, în discursul său din cadrul Congresului, raportul de activitate al PNL din timpul mandatului său de preşedinte al formaţiunii.

Această perioadă a coincis cu îndeplinirea funcţiei de premier al României şi, de aceea, Tăriceanu a prezentat mai mult activitatea Guvernului, decât cea a PNL. "PNL este un partid mai mare, mai puternic, mai curajos şi pregătit de luptă. Suntem pregătiţi de oportunităţi mai mari, să trecem de la scor de 20% la peste 30%, şi putem juca această carte a victoriei la alegerile prezidenţiale", susţine Tăriceanu după patru ani de guvernare.

El s-a lăudat cu faptul că, la alegerile parlamentare din 2008, PNL a obţinut cel mai mare scor electoral din istorie, aproape 20%, şi cu faptul că a crescut numărul de primari, cel al consilierilor judeţeni şi locali.

Realizări în perioada de guvernare, menţionate de Tăriceanu:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • creştere economică, cea mai mare din Uniunea Europeană
  • PIB-ul pe cap de locuitor, în 2005, era de 2.800 euro şi a crescut, în 2008, la 6.000 de euro
  • cota unică a avut efecte stimulative pentru economie, printre care venituri suplimentare pentru milioane de români
  • cea mai scăzută rată a şomajului din 1990 încoace, de 3,8%
  • creare a 600.000 de locuri de mncă
  • dublarea salariului mediu
  • puterea de cumpărare a crescut cu 25%
  • valoarea pensiilor din agricultură a crescut de trei ori
  • volumul investiţiilor străine l-a depăşit pe cel din perioada 1990-2004
  • am realizat în patru ani ce predecesorii noştri au făcut în 14 ani.
Tăriceanu a ţinut să menţioneze că în aceşti patru ani a avut în preşedintele României "nu un partener, nici un adversar, ci un duşman".

"Dar l-am învins. Unii, care am luptat în prima linie am fost răniţi, am rămas cu cicatrici. Am făcut tot ce se putea face în aceste condiţii. Am făcut îndeajuns ca românii să recunoască că au avut parte de o guvernare de succes. Cu toţii am adus PNL la cel mai mare scor electoral, după doi ani de eforturi intense", a conchis Tăriceanu.

Nicolai: Astăzi decidem viitorul lui Băsescu "Astăzi decidem viitorul lui Traian Băsescu", a spus vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai, la Congresul PNL, explicând că se referă la forţa PNL de a-l opri pe Băsescu, pe care l-a caracterizat prin "populism, demagogie, incompetenţă şi totalitarism".

CITIŢI ŞI: Liberalii îşi aleg noua conducere Emi Constantinescu laudă guvernarea PNL

Patriciu vine la meciul Tăriceanu - Antonescu