Traian Băsescu a declarat astăzi, în interviul dat la RRA, că începutul campaniei electorale pentru alegerile locale îi dă senzaţia de blat, menţionând că unii candidaţi se laudă între ei, fapt ce creează impresia că anumite partide, care susţin că sunt adversare, sunt în stare, de fapt, să colaboreze.
Şeful statului a spus că sunt emisiuni în care candidaţii se laudă unul pe altul, afirmând că aceştia sunt, astfel, "caraghioşi". "Măcar nu vă lăudaţi, fraţilor, dacă nu intraţi în competiţie, daţi electoratului senzaţia de înţelegere, de deja vu", a spus Băsescu. Preşedintele a adăugat că, dacă ar fi "în liga lui Mitică", ar spune, văzând primele zile ale campaniei, că este vorba, aşa cum se zice în fotbal, despre "blat". "Dacă se va merge pe non combat, lumea nu va veni la vot", a spus Băsescu. "Campania, cât am văzut din ea, pare ca o cursă de 100 de metri plat, iar cei care aleargă spun «Hai să trecem linia odată toţi», făcând calculul că vor lua votul partidelor lor", a spus Băsescu. El a subliniat că în SUA, competiţia Obama - Clinton este "fără menajamente", fapt ce creează polarizarea necesară unei prezenţe consistente la vot.
"Iliescu este specialist în lovituri de stat"
În interviul acordat în această dimineaţă postului de radio public, Radio România-Actualităţi, şeful statului l-a atacat pe senatorul Ion Iliescu, spunând despre acesta că este "specialist în lovituri de stat". Mai mult, Traian Băsescu a susţinut că preşedintele de onoare al PSD a negociat cu premierul Călin Popescu Tăriceanu suspendarea sa din funcţie, care a avut loc în aprilie, anul trecut.
De asemenea, preşedintele ar fi putut face aluzie şi la Revoluţia din '89, când dictatorul Ceauşescu a fost eliminat, iar Ion Iliescu s-a autopropus ca nou lider al României.
"CC, o pavăză de nădejde pentru parlamentarii suspectaţi de a fi infractori"
Preşedintele a precizat, referindu-se la decizia Curţii Constituţionale privind necesitatea avizului Legislativului în cazul anchetării parlamentarilor, că "CC a rămas o pavăză de nădejde pentru parlamentarii suspectaţi de a fi infractori".
Băsescu s-a referit la cazurile foştilor miniştri ce sunt în prezent parlamentari, criticând decizia CCR prin care aceştia au nevoie de avizul Camerei din care fac parte pentru începerea urmăririi penale, deşi există avizul şefului statului.
De asemenea, şeful statului a explicat că legea fundamentală vorbeşte de un aviz al Parlamentului doar în cazul percheziţionării şi arestării parlamentarilor, CCR inventând o "imunitate artificială" pentru parlamentari. "În rest, nu e nevoie de niciun aviz al Camerelor", a arătat el, vorbind de începerea urmăririi penale. "Din păcate, CCR a rămas o pavăză de nădejde pentru infractorii politicieni, pentru infractorii parlamentari", a fost concluzia preşedintelui. El s-a corectat ulterior, înlocuind termenul de "infractori" cu "suspectaţi de a fi infractori".
Preşedintele a acuzat însă şi Parchetele pentru că "au intrat în acest joc". El a criticat faptul că decizia CCR nu s-a aplicat doar pentru viitor, ci şi cazurilor pentru care exista deja avizul său. Parchetul trebuia să trimită dosarele miniştrilor-parlamentari în instanţă, a subliniat Băsescu, arătând că legea fundamentală nu cenzurează dreptul său de a da aviz.
Şeful statului a reluat criticile la adresa politicienilor care, spune el, "împiedică procesul de a fi în faţa procurorilor". El s-a referit în special la Adrian Năstase, "un caz special de vorbăreţ", pe care l-a acuzat că "vrea să mai facă o mare carieră politică în România", dar a aplicat "toate tertipurile" pentru a se feri de justiţie.
Preşedintele a acuzat şi Parlamentul că tergiversează dosarele miniştrilor-parlamentari, apărându-i de justiţie "fără nicio ruşine faţă de cetăţeni". El a invocat faptul că pentru avizarea începerii urmăririi penale ar fi nevoie de două treimi din numărul deputaţilor sau senatorilor, în vreme ce pentru suspendarea sa a fost nevoie de majoritatea calificată a parlamentarilor.
Vrea proiect de modificare a Constituţiei
În cadrul aceluiaşi interviu, Traian Băsescu a declarat că intenţionează să solicite unei echipe de specialişti din afara Palatului Cotroceni o viziune asupra modificării Constituţiei, care să intre în dezbatere publică "poate la sfârşitul acestui an".
Preşedintele a menţionat că a discutat ieri la Cotroceni cu consilierii săi această intenţie.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 13:29
Olteanu: "Probabil că Băsescu e în campanie electorală"
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, în replică la afirmaţiile şefului statului, că Traian Băsescu face declaraţii în favoarea partidului "domniei sale". "Probabil că preşedintele Traian Băsescu este în campanie electorală şi face declaraţii pentru partidul domniei sale", a spus Olteanu, întrebat cum comentează declaraţiile şefului statului potrivit cărora Curtea Constituţională rămâne o pavăză pentru parlamentarii suspectaţi a fi infractori. Olteanu a adăugat că, în opinia sa, nu ar trebui să existe, în cazul parlamentarilor, avize prealabile nici din partea Preşedinţiei, nici din partea Parlamentului. El a menţionat că nu îşi aminteşte ca Băsescu să se fi plâns de hotărârile CC când a fost vorba de desfiinţarea CNSAS. "Am impresia că atacă Curtea Constituţională când sunt afectate pârghiile domniei sale", a spus Olteanu. El consideră că este regretabil că instituţiile statului, de data aceasta preşedintele şi CC, sunt în conflict. "Să vedem cine va arbitra acest conflict, iată că Curtea Constituţională devine jucător", a spus Olteanu. Preşedintele Camerei a adăugat că speră ca aceste atacuri ale preşedintelui să nu afecteze dezbaterile din campania pentru locale. "Aici e vorba de borduri, de asfalt, de parcuri, nu de războiul preşedinte - Curtea Constituţională", a spus Olteanu.
Citiţi şi "Iliescu răspunde: "Băsescu e un om obsedat pur şi simplu"