Barcelona îl vinde pe Henry

Barcelona îl vinde pe Henry

Campioana Spaniei plănuieşte despărţirea de golgheterul francez Thierry Henry. În locul acestuia, pe Camp Nou ar urma să vină Frank Ribery sau tânărul Yoann Gourcuff, conaţionali ai lui Henry.

Ribery este sub contract cu germanii de la Bayern Munchen, dar conducerea Barcelonei speră să poată intermedia un transfer. Varianta de rezervă este Gourcuff, vedeta campionatului Franţei, care în prezent evoluează pentru Girondines Bordeaux.

Spaniolii sunt manieraţi faţă de Henry, care a marcat 12 goluri în această ediţie de campionat. Ei motivează că prioritară este creşterea unui grup de jucători tineri - gen Messi, Busqets, Bojan, Iniesta - şi dezvoltarea relaţiilor de joc a acestora.

Henry are 31 de ani şi are contract cu Barcelona până în 2011.

Ne puteți urmări și pe Google News

Barcelona ocupă primul loc în campionatul Spaniei, cu 12 puncte avans faţă de rivala Real Madrid.

Sursa: AS