N-avem timp de filozofii, așa că vă bag direct în poveste. Tudor și Radu împărțiseră aceeași femeie. La început fără să știe unul de celălalt, mai apoi cu bună știință și nesiliți de împrejurări. O pasau regulamentar de la unul la altul și toată lumea era mulțumită.

Doamna, respectabilă de altfel și cam măritată, fusese cea care le făcuse cunoștință, din motive doar de ea știute. Răutăcioșii ar spune că nu-i plăcea să stea singură în zilele fără soț, dar cine suntem noi să dăm cu pietre?

Cert e că cei doi bărbați aveau două lucruri în comun: mulți bani și o femeie. În rest, crescuseră în lumi diametral opuse. Tudor, bărbat galant, dospind de calități, cultivat și școlit prin țări străine, își petrecuse copilăria printre partituri de Mozart și Bach, ori admirând tablouri și alte opere de artă prin muzeele lumii.

Radu, în schimb, bătuse mingea cu cheia de gât pe maidanele Rahovei, învățând doar cât considerase el că l-ar fi putut ajuta să facă mulți bani. Să mai crezi în prejudecăți! Și unul, și celălalt ajunseseră oameni de afaceri extrem de bogați ce-și asortau mașinile cu dungile de la cravată. Cum să nu-i iubești? Numai privindu-i te apucau toate cele.

Partea proastă este că amândoi erau căsătoriți. La fel era și doamna, ce-i drept, dar astea sunt detalii de care o inimă zburdalnică nu se împiedică. Se simțea atât de singură uneori, încât putea muri dacă nu avea alături o mână de bărbați. O mână de bărbat, voiam să zic… Și atunci, dintr-un instinct de conservare exagerat, avea grijă să își facă rezerve de minimum doi bărbați. Că nu se știe ce și cum și când.

În plus, bărbații pe care îi frecventa știau să-i aprecieze toate calitățile și, mai ales, s-o recompenseze pentru sufletul ei bun. Nu,nu glumesc – doamna chiar avea o inimă de aur și pe fiecare îl ajuta cum putea mai bine. Căci avea și ea relații, conexiuni, legă- turi, la care nu se sfia să apeleze.

Pe Tudor și Radu chiar îi plăcea în mod deosebit. Nu pentru toate lucrurile scumpe pe care le primise, nici măcar pentru bijuteriile neprețuite ori mașinile mult dorite, nu. Îi aprecia sincer, încât nu se putea decide la care să renunțe și pe care să-l păstreze. Așa că, până când bunul Dumnezeu avea să-i dea un semn, o să se întâlnească cu amândoi.

De ce l-am băgat pe Dumnezeu în discuția asta? Nimic mai simpludoamna era extrem de religioasă. Ortodoxă practicantă în adevăratul sens al cuvântului – postea, se târa în genunchi, săruta icoane, bătea cruci în fața fiecărei biserici, mergea la moaște și chiar se spovedea. Pe sărite, că doar nu era să-i spună părintelui toate alea. Anumite lucruri rămâneau doar între ea și Dumnezeu, pentru că El oricum vede tot și nu te poți ascunde.

Vremea a trecut și între cei doi bărbați s-a trezit spiritul de competiție. Doamna trebuia să aleagă.

– Uite, aș vrea să ne căsătorim, i-a propus într-o zi Radu.
– Dar suntem amândoi căsătoriți, ai înnebunit ?
– Divorțăm.
– Ești nebun!

Gâtuit de emoție, Radu i-a întins un inel cu diamante și o verighetă. Ca un copil rușinat, care nu știe cum să ofere o jucărie. Era adorabil.

– Ce-i cu astea? – a țipat doamna.
– Vreau să fii soția mea. Nu-ți va lipsi nimic. Cu o condiție – să nu-l mai vezi pe Tudor.

Doamna a izbucnit în râs. A doua zi, Radu a dus-o într-o lună de miere în avans, unde i-a jurat că o va lua de nevastă și îi va face trei copii. Doamna, însă, nu era fericită. Voia altceva. Radu deja o plictisea. În plus, nu de soț avea ea nevoie. Îi era dor de Tudor. Oare Radu îi spusese ceva de căsătorie?

– Alo, Tudor? Eu sunt. M-ai uitat. Ai chef să vii deseară pe la mine?

Cum reușea ea să-i convigă și să le sucească mințile! Tudor și-a lăsat baltă nevasta, s-a urcat în Bentley-ul care știa că îi place doamnei și a zburat spre casa ei. Nu i-a cerut explicații, n-a întrebat-o nimic de Radu. Dimineața i-a trezit soneria interfonului.

– Poliția, deschide!

N-au apucat nici să-și tragă șosetele – casa doamnei era percheziționată. Cu mandat și tot tacâmul.

– Să-ți chem avocatul meu, a sărit Tudor.
– Avem și un mandat de aducere.

Tudor a fost legitimat și a cerut permisiunea să plece. Și dus a fost.

Doamna a fost arestată. Preventiv, ca să le fie și altora învățătură de minte. Toți marii bărbați din viața ei fugiseră ca niște găini ce nu se lasă călcate. Cum de n-o avertizase niciunul că i se pregătește un dosar? Ce-i drept, în cazuri ca astea nu se lucrează cu clopoței, dar totuși.

I se cerea să justifice atât de multe bunuri. Cum să spună că le-a primit de la atâția bărbați că nici nu-și mai amintea? Ce le promisese în schimb? Dumnezeu mai știe. O să spună de Radu. În definitiv, de la el avea cele mai de preț lucruri. Inclusiv casa în care, cu atâta nerușinare, primea sărutări și îmbrățișări străine.

Mereu susținută de ambiție, mereu stăpână pe ea, mereu calmă, de data asta se clătina cu pământul care-i fugea de sub picioare.

– Domnule procuror, nu înțeleg de ce nu mă credeți. Jur că spun adevărul.
– Hai să-ți arăt declarația așa zisului tău iubit – ce scrie aici? Că ți-a cumpărat casa pentru că i-ai promis să îl ajuți cu ridicarea sechestrului dispus de DIICOT. Că te-ai lăudat că îl știi pe procuror.
– Sunt minciuni. Radu n-ar spune niciodată așa ceva.
– Uite ce zice și prietenul lui, Tudor – știu că Radu i-a cumpărat casa în schimbul promisiunii că îi va rezolva dosarul la DIICOT. Așa că mai lasă-ne cu dragostea și căsătoria.

Era pierdută. Inima îi bătea să-i crape pieptul. Viața ei devenise o mocirlă din care nu lipseau șobolanii- Radu și Tudor o trădaseră.

Dar cum nimic nu e veșnic, s-a terminat și arestul preventiv și doamna a văzut din nou lumina zilei. Cu alți ochi, ce-i drept. Bărbații care altădată gravitau în jurul ei o uitaseră ca pe toate nimicurile. Radu și Tudor se împrieteniseră atât de tare încât își făcuseră o afacere împreună. Îi unise ticăloșia, sufletul mic și laș, dar și trădarea.

Primiseră amândoi citația în calitate de martori și așteptau nerăbdători, dar zâmbitori pe holurile instanței. Lași și circumspecți, ca și cum cineva i-ar fi surprins în izmene.

Primul a intrat Tudor, cu aerul lui aristocratic și blazat. Vorbea comandat, mecanic, rece. A jurat cu mână pe biblia îmbâcsită de grăsime umană că va spune numai adevărul.

– În ce relații erați cu doamna?
– Cuvântul relație este neadecvat folosit, domnule președinte. Amiciția era cea care ne-a sudat. Iar acesta este un cuvânt exhaustiv.
– Am înțeles. Vă întâlneați cu regularitate?
– Destinul a vrut să ne apropie, așa că n-a ș spune că a contat prea mult ce am vrut noi. Dar acestea sunt chestiuni care țin de viața mea privată și n-aș vrea să le expun public.
– Păi, tocmai pentru aceste chestiuni ați fost citat astăzi.
– Mă puneți într-o postură ingrată.
– Cred că este de preferat în locul unei sesizări pentru mărturie mincinoasă, a ripostat avocatul doamnei.

Președintele a continuat cu întrebările:

– Dar domnul Radu în ce relații se afla cu doamna?
– Relații bazate pe admirație și respect mutual.
 O admira ca femeie?
– Trăirile lui îmi sunt străine. Cert este că, în timp, prietenia lor a prins aripi și a început să zboare.
– Vă atrag atenția că sunteți în fața unei instanțe de judecată, nu în fața unei coli de hârtie pe care să vă așezați metaforele. 

Avocatul doamnei devenise foarte iritat.

– Domnule martor, ne puneți răbdarea la încercări grele, a completat și președintele. Aveau o relație specifică bărbat- femeie?
– Tipologia relațiilor dintre sexe opuse este destul de vastă. Definiți cuvântul specific, domnule președinte.
– Adică era îndrăgostit de ea? Voia să o ia de nevastă?
– Firește că s-ar fi putut naște și asemenea trăiri.
– La urmărire penală ați declarat altceva. Că i-a luat o casă ca să-i rezolve problemele penale.
– Înseamnă că nu eram într-o stare prea bună. Nu îmi asum așa ceva.
– Despre căsătorie ne puteți spune ceva? Radu v-a mărturisit planurile lui?
– Ar fi fost profund imoral, dar și ilegal. Radu e deja căsătorit.

Doamna plângea. Omul ăsta, care vorbea ca un calculator dintr-un film SF, era complet imbecil. După două ore de audieri aflaseră nimic – doamna și Radu se cunoșteau, dar nu putea preciza cât de profunde erau sentimentele fiecăruia.

Venise vremea lui Radu. S-a apropiat de pupitru vădit tulburat.

– N-am avut nicio relație cu doamna.
– O secundă, domnule martor, că nici jurământul nu l-ați depus.

Doamna îl privea lung ca și cum ar fi vrut să concentreze în priviri mânia a o mie de fulgere. În zadar. Cu un sânge rece greu de imaginat, Radu a negat chiar și evidențe de necontestat.

– Sunt un om însurat și îmi iubesc soția. N-am avut nicio relație cu doamna. Nu am fost niciodată la ea acasă. Mi-a promis că mă ajută cu un dosar penal la DIICOT, iar pentru asta mi-a cerut foarte multe lucruri. Eram disperat,nu aveam altă soluție.

Cuvintele lui cădeau ca niște pumnale. Sala toată o privea cu scârbă și indignare.

– Minți! atât a mai putut articula.

Radu și-a terminat declarația și a părăsit sala cu un zâmbet victorios. Afară îl aștepta bunul lui prieten Tudor. 

– Vorbim în mașină, nu aici. 
– Am scăpat, gata. 

Se lăsase întunericul. S-au urcat în mașina lui Tudor și au plecat să sărbătorească – doamna urma să ajungă la pușcărie – trafic de influență.

– Venise cu verigheta după ea. Credea că mă prinde.
– Și pe mine m-au întrebat de verighetă.

Fermecat de isprăvile din instanță, Tudor conducea cu multă neglijență. A virat brusc într-o intersecție ignorând semaforul. O mașină apărută de nicăieri i-a lovit frontal. Impactul a fost fatal pentru Radu. Lipsa centurii l-a proiectat pe șoseaua umedă. Murise. Doamna era răzbunată.

Sunt buni și soții la ceva. Deși intervenise mult prea târziu- blestematul de Radu apucase să dea declarație.