Bărbat dispărut de la UPU Ploiești, găsit mort într-un canal. Soția îl căuta de două zile

Bărbat dispărut de la UPU Ploiești, găsit mort într-un canal. Soția îl căuta de două zileSursa foto: Arhiva EVZ

Un bărbat în vârstă de 80 de ani, dat dispărut după ce a plecat din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a fost găsit decedat într-un canal din zona de nord a municipiului. Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs decesul.

Soția a anunțat dispariția

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, dispariția bărbatului a fost sesizată de soția acestuia în urmă cu două zile. Femeia le-a spus polițiștilor că soțul ei plecase dintr-un spital din Ploiești și nu a mai revenit.

Potrivit unor surse judiciare,  bărbatul se prezentase la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești împreună cu soția sa, însă a plecat din unitatea medicală fără să o anunțe.

Trupul a fost găsit într-un canal

Cadavrul bărbatului a fost descoperit într-un canal cu apă din zona autogării de nord a municipiului Ploiești, au precizat aceleași surse.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.

A fost deschis un dosar penal

Polițiștii au întocmit un dosar penal, conform procedurilor legale, și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care bărbatul și-a pierdut viața.

Anchetatorii urmează să stabilească toate detaliile legate de dispariția acestuia și de modul în care a ajuns în canalul în care a fost găsit decedat.