Speriat că turbulenţele financiare externe ar putea să afecteze grav economia noastră, Traian Băsescu, preşedintele României, a solicitat, ieri, băncilor şi guvernului să încheie un parteneriat special care să ne protejeze de efectele crizei şi să asigure condiţiile pentru ca România să poată trece la moneda europeană.

Şeful statului s-a întâlnit, ieri, la Banca Naţională, cu Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, şi cu şefii băncilor din ţara noastră pentru a le prezenta concluziile discuţiilor care au avut loc zilele trecute la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles şi pentru a discuta despre sistemul nostru bancar.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, Băsescu şi-a exprimat îngrijorarea că, deşi sistemul financiar din România este solid, efectele crizei externe încep să se simtă în economia reală. Şeful statului le-a mai spus bancherilor că se teme ca banii statului să nu fie plasaţi băncilor cu probleme.

Apel la prudenţă

În replică, Mugur Isărescu le-a cerut instituţiilor de credit să fie prudente atunci când oferă credite. Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, susţine această atitudine şi afirmă că „sistemul bancar românesc trebuie să dea dovadă de prudenţă. Iar la nivel european, băncile trebuie să asigure suficientă lichiditate pentru funcţionarea economiei“.

„Preşedintele a reiterat că recesiunea care se profilează în economia mondială şi, în special, eventualele fenomene de criză economică din ţările membre ale Uniunii Europene ne pot afecta în mod direct, dacă politicile economice din România nu vor fi prudente“, se arată într-un comunicat al BNR.

Un exemplu de lipsă de prudenţă ar fi aplicarea majorării cu 50% a salariilor profesorilor, care ar atrage alte creşteri salariale, ne-a spus Ionuţ Dumitru, şeful Departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank. „Ar fi o măsură total iresponsabilă în acest context, care ar provoca un dezastru economic“, spune el.

Stimulentele economice, soluţie la criză

La rândul său, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că se va consulta cu cei mai buni economişti din România pentru a căuta soluţiile care ar reduce impactul crizei asupra economiei româneşti, informează Mediafax.

El a precizat că, din această perspectivă, stăm mult mai bine decât alte state, însă riscurile nu trebuie neglijate. De aceea, autorităţile analizează deja un set de măsuri care să reducă efectele crizei financiare în România, a spus primul-ministru, precizând că, probabil, va fi nevoie de acordarea unor „stimulente economice“.