Băncile din China, cele mai profitabile din lume

Băncile din China, cele mai profitabile din lume

Băncile din China au întrecut băncile europene din punct de vedere al profitabilităţii, în timpul crizei din zona euro, conform unui studiu realizat asupra a 1.000 de bănci şi publicat astăzi de revista britanică "The Banker", transmite CNN, preluat de Agerpres.

Cea mai profitabilă bancă din lume este Industrial Commercial Bank of China, care a realizat anul trecut un profit înainte de taxe de 43,2 miliarde de dolari, urmată de China Construction Bank Corporation, care a înregistrat un profit de 34,8 miliarde de dolari, şi Bank of China, cu un profit de 26,8 miliarde de dolari.

Pe locul patru se află banca americană JP Morgan Chase and Co., iar pe locul cinci - Agricultural Bank of China. Băncile din China au încasat în 2007 doar 4% din profitul înregistrat la nivel global dar în urma crizei procentul a urcat la 29,3%. În schimb băncile europene au încasat în 2007 aproximativ 46% din profitul înregistrat la nivel global dar în urma crizei procentul a scăzut la doar 6%.

Băncile europene, îngenuncheate de criză

"Vedem diferenţe reale între diferitele grupuri bancare din întreaga lume. Băncile europene sunt în genunchi din cauza crizei datoriilor", a declarat Brian Caplen, editorul publicaţiei britanice, pentru CNN.

Pentru a sublinia şi mai mult declinul băncilor europene în timpul crizei din zona euro, 24 din cele 25 cel mai slab performante bănci vin din Europa. Banca elenă National Bank of Greece este considerată în clasamentul realizat de "The Banker" ca fiind cea mai slab performantă din lume. National Bank of Greece deţine în România Banca Românească.

"Dacă ne uităm la situaţia din urmă cu cinci ani, băncile din China nu erau nicăieri. Acum au încasat o treime din profitul înregistrat la nivel global", a subliniat Caplen.

Deşi există suspiciuni privind datele anunţate de marile bănci chineze de stat, Caplan a afirmat că în instituţiile de creditare din China se poate avea încredere la fel ca în orice alte bănci.

Ne puteți urmări și pe Google News