Banca Mondială: China, locomotiva care trage economia Asiei de Est

Banca Mondială: China, locomotiva care trage economia Asiei de Est

China rămâne cea mai dinamică economie din Asia de Est, al cărei produs intern brut va înregistra o creştere semnificativă anul acesta, însă afluxul de capital din regiune poate genera o nouă criză, se arată într-un raport al Băncii Mondiale.

Iniţial, instituţia prognozase o creştere medie a produsului intern brut (PIB) în Asia de Est de 6,7%. În raportul dat publicităţii la Tokyo, se estimează un avans de 8.9%, cea mai puternică creştere urmând să fie înregistrată de economia chineză. Astfel, Beijingul ar putea raporta o majorare a PIB-ului de 9,5%.

Potrivit datelor publicate de autorităţile chineze,PIB-ul a consemnat un salt de 8,7% în 2009, numai în ultimul trimestru al anului trecut creşterea fiind de 10,7%. Astfel, PIB-ul Chinei a ajuns la 4,9 trilioane de dolari în 2009, după ce statul a pus în aplicare un plan de stimulare a economiei în valoare de 586 miliarde de dolari.

Pentru 2010, Banca Mondială prevede un avans al economiei chineze de 9,5%, mai ales că investiţiile străine directe în China au urcat de la 34 de miliarde de dolari pe parcursul întregului an 2009, la 37 de miliarde dolari numai în primul semestru al anului 2010.

În topul statelor care vor înregistra cele mai puternice creşteri economice, după China, se plasează Laos, Papua şi Malaysia.

Totuşi, afluxul mare de capital din regiune, combinat cu presiunile inflaţioniste şi creşterea preţurilor proprietăţilor imobiliare reprezintă o provocare pentru factorii de decizie şi un risc pentru stabilitatea macroeconomică, se mai arată în documentul citat.

Ne puteți urmări și pe Google News