Unitati sanitare, cum sunt cele de la Techirghiol sau Mangalia, vor fi modernizate.
Persoanele care vor sa-si trateze reumatismul, durerile de spate sau sa se recupereze dupa un accident vor putea face pe viitor bai de namol sau electroterapie in conditii mai bune la Techirghiol sau Mangalia.
In cursul zilei de ieri, conducerea Ministerului Sanatatii Publice a anuntat ca intentioneaza sa modernizeze spitalele de recuperare medicala. „Proiectele, aflate in derulare la minister, vizeaza directionarea unor fonduri catre spitalele unde acestea nu sunt foarte mari. Incepem cu spitalele de la Techirghiol si Mangalia, pe care, probabil, cu 15-20 de miliarde de lei vechi le putem pune pe picioare, sa arate asa cum trebuie”, a declarat Eugen Nicolaescu, ministrul sanatatii.
Mai mult, acesta a precizat ca, in momentul de fata, la Techirghiol se fac deja programari pentru 2009, toate locurile fiind rezervate pe urmatorii doi ani. Spitalele de recuperare de tipul celor aflate pe litoral nu vor fi singurele care vor beneficia de pe urma proiectelor de modernizare.
„Pana la sfarsitul anului vom face o strategie de abilitare a statiunilor balneoclimaterice, o vom inainta guvernului sa cautam formulele cele mai bune de finantare. In cativa ani am putea sa readucem in atentia opiniei publice aceasta baza naturala, care dupa ‘90 nu a fost bine intretinuta si s-a distrus”, a mai spus ministrul Nicolaescu, prezent ieri la cel de-al 30-lea Congres National de Medicina Fizica si de Recuperare, cu participare internationala.