"De câteva zile asist, cu nedisimulată surprindere, la atacurile pe care un coleg de partid şi, credeam eu, prieten, le lansează pe diverse canale media, la adresa mea", a scris, pe contul său de Facebook senatorul Badea, ales în Colegiul 1 pentru Diaspora.
De asemenea, Badea, care s-a reîntors de puţin timp în PDL după o escală la USL, îi cere lui Baconschi să explice public afirmaţia pe care a făcut-o la adresa sa că ar fi votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

"Începând de astăzi voi intra în «silenzio stampa» pe acest subiect, lăsând partidul din care fac parte să se pronunţe, aşa cum este şi firesc!", încheie Badea.

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a adresat, astăzi, o scrisoare deschisă românilor din Diaspora, cerându-le să îi acorde sprijin pentru a candida din partea ARD în Colegiul 1 Diaspora pentru Senat, la alegerile din 9 decembrie.

Baconschi susţine în scrisoarea postată pe Facebook că a avut o relaţie specială, "întemeiată mereu pe iubire şi nădejde", cu Republica Moldova, unde are rădăcini, cetăţenii români din ţara vecină fiind incluşi în Colegiul 1.
CITIŢI ŞI:

  • SCANDAL în PDL. Baconschi şi Badea vor să candideze în acelaşi colegiu
  • ARD şi USL se aliniază la start pentru alegeri