Avocatul Boștină a obținut o pedeapsă redusă la jumătate după ce a colaborat cu anchetatorii
- Virgil Burl ă
- 13 aprilie 2015, 13:44
Pedeapsa avocatului Doru Boştină a fost redusă la jumătate, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, pentru că a denunţat fapte penale în cazul „Microsoft” și și-a recunoscut parțial vina în cazul „Mită la CFR Marfă”, se arată în motivarea deciziei de condamnare la trei ani de închisoare, sentinţă dată de Curtea de Apel Ploieşti.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi omul de afaceri Gruia Stoica, la patru ani de închisoare, pentru cumpărare de influenţă. Conform documentului citat, Doru Boştină beneficiază de dispoziţiile articolului 19 raportat la articolul 2 litera a) punctul 1 din Legea 682/2002, potrivit cărora "persoana care are calitatea de martor şi care a comis o infracţiune gravă, iar în timpul urmăririi penale sau al judecăţii, denunţă sau facilitează tragerea la răspundere penală a unor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege". În momentul în care au dispus condamnarea lui Gruia Stoica şi a lui Doru Boştină, magistraţii au ţinut cont şi de conduita procesuală a celor doi, arată Mediafax.
"Dacă inculpatul Stoica Gruia pe tot parcursul procesului penal a adoptat o atitudine de nerecunoaştere a faptei, în opinia sa, dialogul purtat cu inculpatul Boştină Doru Cătălin a reprezentat doar 'o discuţie informală', acesta din urmă, pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine cooperantă, recunoscând parţial comiterea infracţiunii reţinută în sarcina sa", conform motivării instanţei.
Pericolul social al celor doi
În plus, judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au avut în vedere şi pericolul public pe care îl reprezintă omul de afaceri şi avocatul. "Se va ţine seama de starea de pericol ce rezultă în urma evaluării gravităţii faptelor, de fraudarea unei licitaţii publice pe fondul unei creize economice prelungite, cu efecte sociale profunde, iar pe de altă parte, lipsa eficienţei economice a unora dintre companiile de stat, printre care se numără şi 'CFR Marfă', care prin metodele întrebuinţate de inculpaţi, se urmărea prejudicierea acesteia", conform motivării instanţei.
Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi pentru cumpărare de influenţă, în acelaşi dosar avocatul Doru Boştină primind o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Sentinţa Curţii de Apel Ploieşti nu este definitivă, motiv pentru care aceasta a fost contestată la instanţa supremă.
Arestat la domiciliu de aproape un an
Judecătorii au decis să scadă din această pedeapsă perioada în care Gruia Stoica a fost reţinut pe o durată de 24 ore, în data de 29 ianuarie 2014, perioada în care acesta a fost arestat preventiv între 30 ianuarie şi 9 mai 2014, inclusiv, precum şi perioada arestului la domiciliu, de la 10 mai 2014 până în prezent.
Gruia Stoica a fost arestat preventiv în acest dosar de corupţie la sfârşitul lunii ianuarie a anului trecut, fiind acuzat de către procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi firma acestuia, GFR.
Interdicția de a părăsi țara
La jumătatea lunii februarie a aceluiaşi an, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica în stare de arest preventiv şi pe Doru Boştină cu interdicţie de a părăsi ţara. Ulterior, în 9 mai, instanţa a decis ca Gruia Stoica să fie judecat în arest la domiciliu.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului-cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.
Contracte astronomice
Conform fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA, din care 195.079.200 de lei pentru SE Turceni, 105.414.600 de lei pentru SE Craiova II şi 172.574.610 lei pentru S.E. Işalniţa. Durata contractuală era de 36 de luni, începând cu 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau "cel mai mic preţ" sau "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".
În 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante, către SNTFM "CFR Marfă", SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti şi alte trei societăţi comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societăţile comerciale care doreau să ia parte la procedura de licitaţie era 29 ianuarie 2014. "CFR Marfă şi-a manifestat intenţia de a participa la procedura de achiziţie a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparţinând SC CEO SA şi prin urmare a cerut să i se elibereze documentaţia de atribuire (fişe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru)", au precizat procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Mită de 3 milioane
Anchetatorii au stabilit că, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, "persoană ce controlează SC GFR SA, membră a grupului Grampet", i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da trei milioane de euro, pentru "a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale".
"Acest demers avea ca scop adjudecarea, de către Stoica Gruia, a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul SC CEO SA. În acest context, inculpatul Boştină Doru-Cătălin i-a promis inculpatului Stoica Gruia că va înlesni, în schimbul sumei de trei milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi, pentru realizarea traficului de influenţă, un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra funcţionarului public, directorul general al CFR Marfă", au precizat procurorii în rechizitoriu.
Informații confidențiale
Din 23 ianuarie 2014 şi până în ziua licitaţiei, respectiv 29 ianuarie, Doru Boştină l-a ţinut la curent pe Gruia Stoica despre stadiul demersurilor sale de intermediere a traficării influenţei, în scopul adjudecării contractului la licitaţia având ca obiect contractul de transport cărbune, au mai arătat procurorii.
"Intervenţia autorităţilor judiciare în data de 29 ianuarie 2014 a pus capăt demersurilor infracţionale şi a «stopat» o licitaţie afectată de activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, care nu mai putea fi derulată, deoarece era incompatibilă condiţiilor de concurenţă reală, loială şi care ar fi putut determina prejudicierea unei unităţi de stat cu suma de 473.068.410 lei, fără TVA", au mai scris procurorii în rechizitoriu.