Avertismentul lui Abbas către Israel: ori colonii, ori pace în Orientul Mijlociu

Avertismentul lui Abbas către Israel: ori colonii, ori pace în Orientul Mijlociu

Cu o zi înainte de expirarea moratoriului impus de statul evreu extinderii coloniilor din Cisiordania, liderul Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a avertizat Israelul că are de ales între continuarea procesului de colonizare şi mult dorita pace în Orientul Mijlociu.

Într-un discurs rostit sâmbătă în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite, Abbas a denunţat, de asemenea, "mentalitatea de expansiune şi dominare" a Israelului. Noua rundă de negocieri directe între Israel şi Autoritatea Palestiniană, demarate pe 2 septembrie după o suspendare de 20 de luni, riscă să fie din nou compromise de reluarea construcţiilor în Cisiordania odată cu expirarea la miezul nopţii a moratoriului de zece luni. Oficialii americani au făcut în ultimele zile un adevărat tur de forţă între Washington, Ierusalim şi Ramallah în încercarea de a obţine un compromis al celor două părţi care să permită continuarea tratativelor. Statele Unite au încercat în zadar să convingă oficialii israelieni să prelungească moratoriul.

Buldozere în aşteptare

În timp ce negocierile trenează, zeci de buldozere au fost pregătite de coloniştii evrei pentru a relua, în cursul acestei nopţi, construcţia de locuinţe în teritoriul palestinian, scrie AFP. Lucrările vor debuta cu punerea pietrei de temelie a unui nou cartier în colonia Kiryat Netafim, din nordul Cisiordaniei. Aproape 2.000 de noi ansambluri rezidenţiale au primit deja autorizaţie de construcţie, potrivit oficialilor israelieni. "Aşa cum moratoriul a fost total, reluarea construcţiilor trebuie să fie la fel de totală", a declarat Danny Dayan, liderul Yesha, principala organizaţie de colonişti din teritoriul ocupat de statul evreu în 1967. Circa 100 de autobuze au fost închiriate pentru seara aceasta de către susţinători ai partidului Likud, condus de premierul israelian Benjamin Netanyahu, pentru a se deplasa în Cisiordania în semn de solidaritate cu coloniştii de aici.Aliaţii lui Netanyahu în coaliţia de guvernământ, partidul ultranaţionalist Israel Beitenou şi formaţiunea ultraortodoxă Shass, se opun şi ei prelungirii moratoriului.

Presa israeliană scrie că premierul Netanyahu, sub presiunea Washingtonului, s-a întâlnit în cursul nopţii cu consilierii săi în încercarea de a găsi o soluţie. "Presat, Netanyahu are de ales între Obama şi buldozere", scrie în ediţia de astăzi cotidianul "Maariv" în timp ce ziarul "Yediot Aharonot" se întreabă care dintre şeful executivului de la Ierusalim, Obama şi Abbas va ceda primul. Pentru a detensiona oarecum situaţia, ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, cel care conduce echipa de negociatori israelieni, a declarat pentru BBC că sunt 50 la sută şanse să se ajungă la un compromis cu palestinienii legat de procesul de colonizare din Cisiordania.

Ne puteți urmări și pe Google News